News
Eficientizarea procesului de recuperare a creanțelor persoanelor fizice la impozitul pe bunurile imobiliare, discutată în cadrul unei ședințe SFS-CALM
Conducerea Serviciului Fiscal de Stat a avut astăzi, 12 noiembrie 2021, o ședință de lucru cu reprezentanții Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM). Discuțiile dintre părți au vizat subiectul impozitului pe bunurile imobiliare/impozitul funciar, în contextul demarării acțiunilor de recuperare a creanțelor respective de la contribuabilii persoane fizice-cetățeni, în vederea identificării celor mai bune soluții în direcția eficientizării procesului în cauză cu suportul autorităților publice locale.
Totodată, dna Albu a menționat faptul că, în anul 2021, SFS a avut o abordare diferită în procesul de colectare a impozitului pe bunurile imobiliare/impozitului funciar, astfel măsurile de conformare voluntară au contribuit la sporirea încasărilor din obligațiile fiscale respective, comparativ cu perioada similară a anului precedent.
La rândul său, directorul executiv al CALM, domnul Viorel Furdui a mulțumit Serviciului Fiscal de Stat pentru deschiderea manifestată, reiterând disponibilitatea membrilor Congresului de a oferi suportul necesar în cei mai restrânși termeni, inclusiv prin intermediul rețelei de perceptori fiscali.
De asemenea, dl Furdui a reiterat necesitatea unei cooperări strânse între SFS și CALM pe marginea mai multor subiecte de interes comun aferente domeniului fiscal.
La final, părțile au convenit asupra organizării unei noi ședințe, într-un format mai lărgit, pentru a discuta problemele pe care le întâmpină în procesul de lucru, precum și soluțiile de îmbunătățire.
Serviciul Fiscal de Stat reamintește că, la data de 30 iunie 2021 a expirat termenul pentru achitarea impozitului pe bunurile imobiliare și/sau impozitului funciar în cazul bunurilor imobiliare şi a terenurilor persoanelor fizice – cetăţeni subiecți ai impunerii, existente și/sau dobândite până la 31 martie inclusiv a anului curent.
În vederea eliberării avizului de plată corespunzător situației curente, Vă rugăm să vă adresați la Serviciul de colectare a impozitelor şi taxelor locale (SCITL) din cadrul primăriei în raza de administrare a căreia sunt amplasate bunurile imobiliare sau la Direcția deservire fiscală în raza de administrare pentru a primi informația privind suma restantă.
Achitarea poate fi efectuată prin diverse modalități:
- în numerar, la cea mai apropiată instituție financiară;
- prin intermediul terminalelor de plată sau oficiului poștal;
- on-line, prin Serviciul guvernamental de plăți electronice MPay (mpay.gov.md) sau prin intermediul paginii oficiale a SFS (www.sfs.md), compartimentul ,,Servicii”, categoria ,,persoane fizice”, subcompartimentul ,,Achitarea on-line a impozitelor și taxelor de către persoanele fizice-cetățeni”;
- Internet Banking/aplicație mobilă a instituției financiare care Vă deservește, cu selectarea serviciului Mpay.
via | sfs.md
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
1073 views
The date of publishing:
12 November /2021 16:22
Catalogul tematic
Administrare fiscală | Impozitul pe bunurile imobiliare | Legislație fiscală | Persoana fizică
Tags:
creanţe | persoane fizice | impozit pe bunurile imobiliare
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.