News
Evitarea dublării plăților de asigurare socială în cazul detașării
Casa Națională de Asigurări Sociale informează, că orice persoana angajată în baza unui contract de muncă pe teritoriul Republicii Moldova, dar şi lucrătorul independent, poate fi detaşat pe teritoriul altui stat contractant pentru a efectua o activitate, păstrându-și statutul de persoană asigurată conform prevederilor legislaţiei naţionale.
Pentru a achita contribuţiile obligatorii de asigurări sociale doar într-un singur stat (adică în statul care îl detaşează), lucrătorul detaşat/ lucrătorul independent sau reprezentatul legal al acestuia trebuie să se adreseze la CNAS cu o solicitare, la care să anexeze documentele justificative necesare. Formularul emis de CNAS privind legislaţia aplicabilă va servi drept temei pentru a scuti solicitantul de plata contribuţiilor de asigurări sociale, pentru aceleaşi venituri, în statul de detaşare.
Acest fapt este posibil în condiţiile prevăzute de acordurile internaţionale în domeniul securităţii sociale semnate de Republica Moldova cu Bulgaria, Portugalia, România, Luxemburg, Cehia, Austria, Belgia, Polonia, Ungaria, Lituania, precum şi în baza Acordului în domeniul securităţii sociale cu Republica Federală Germania, care va intra în vigoare la 1 martie 2019.
1867 views
The date of publishing:
14 February /2019 11:01
Catalogul tematic
Asigurare socială de stat | Noutăți
Tags:
detasare
0 comments
New account
Repeat password *
Sign in
Sign in can be to do with e-mail adresss or login
E-mail/Login *
Password *