News
Expiră termenul de prezentare a unor dări de seamă fiscale
Contribuabilii mai au la dispoziție câteva zile pentru a prezenta rapoartele fiscale pentru luna aprilie 2019. Astfel, până la
27 mai contabilii care încă nu au perfectat dările de seamă necesare pe motivul apariției unor neclarități, pot consulta paginile P.P. „Monitorul Fiscal FISC.md” pentru a primi răspunsuri la întrebările apărute,
indiferent de faptul că sunteți specialist cu experiență sau faceți primii pași în profesie.
•
Darea de seamă privind reţinerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate forma (IPC18)
–
IPC18: Utilizarea categoriilor persoanelor asigurate pentru evitarea stopării plăţii indemnizaţiilor
– IPC18: Particularități de completare a tabelului nr.1
– Cu privire la completarea Dării de seamă IPC 18 de către angajatorii rezidenţi ai parcului pentru tehnologia informaţiei
– IPC18, IALS14/IALS18 și actul de achiziție în cazul arendei pământului agricol și multe altele
Totodată, expiră termenul de prezentare a Dării de seamă privind calculul impozitului pe venit, primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală și a contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate pentru angajații conducătorilor auto ce efectuează transport rutier de persoane în regim taxi forma (TAXI18). Pentru verificarea corectitudinii prezentării acesteia recomandăm să citiți Regimul fiscal al plăților salariale stabilit pentru angajatorii din domeniul transportului rutier de persoane în regim de taxi și Taximetriștii: relațiile de muncă. Totodată, amintim că există Sancțiuni pentru prezentarea către SFS a Dării de seamă TAXI 18 cu date neveridice.
Formularul TAXI 18 se prezintă de către plătitorii veniturilor conform art. 92 alin. (14) din Codul fiscal și art.20 alin.(6) din Legea nr.1593 din 26.12.2002 (modificată prin Legea nr.178 din 26.07.2018).
Termenul-limită de prezentare a Declarației privind TVA (forma TVA12) la fel este 27 mai 2019. Aici vă propunem să luați cunoștință cu articolele:
- Restituirea TVA la investițiile (cheltuielile) capitale în active biologice imobilizate (livada de nuci)
- Aspecte privind aplicarea TVA în cazul modificării regimului fiscal sau
- Dreptul la deducerea TVA pentru procurările documentate în baza avizului de însoțire a mărfii.
Totodată, 27 mai este și termenul-limită de prezentare a Darii de seamă privind taxa pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului (Forma POLMED17).
Vă propunem să vă informați dacă apare oare necesitatea prezentării Dării de seamă POLMED17, în cazul, în care în perioada de raportare s-au efectuat doar operaţiuni scutite de taxa pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului? sau Excepţii la achitarea taxei pentru poluarea mediului.
De asemenea, la 27 mai se depune și Declarația privind accizele (Forma ACZ 09). Obligația de depunere a acesteia o au persoanele juridice şi persoanele fizice care prelucrează sau fabrică mărfuri supuse accizelor pe teritoriul Republicii Moldova. Aici mai menționăm că achitarea accizelor se efectuează în momentul expedierii mărfurilor accizate din încăperea de acciz.
Unele detalii le puteți găsi în ACZ09 în cazul exportului de bere sau dacă este necesară eliberarea Certificatului de acciză subiecților impunerii cu accize care introduc mărfuri supuse accizelor pe teritoriul Republicii Moldova cu plasarea lor în regim vamal de antrepozit vamal?
Declaraţia privind utilizarea distilatelor obţinute pe bază de vin este o altă dare de seamă care trebuie prezentată până la 27 mai. Ea se prezintă de către deţinătorii de autorizaţie de utilizator final a distilatelor obţinute pe bază de vin, produse în Republica Moldova.
Darea de seamă privind taxa pentru serviciile de telefonie mobilă (forma TTM), la fel se prezintă până la 27 mai. Persoanele juridice care prestează servicii de telefonie mobilă au obligația de a prezenta această dare de seamă, în temeiul Legii Fondului republican şi a fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei și a Anexei nr.1 la Ordinul IFPS nr. 514 din 07.09.07.
Luni, 27 mai, expiră și termenul de prezentare al Dării de seamă privind plata suplimentară obligatorie la vânzarea valutei străine prin intermediul caselor de schimb valutar (forma PSV). Aceasta se prezintă de către agenţii economici sau instituţiile financiare care dispun de casă de schimb valutar.
3384 views
The date of publishing:
23 May /2019 14:01
Catalogul tematic
Impozitul pe venit | T.V.A. | Accizele | Noutăți
Tags:
dare de seama fiscala | termen de prezentare | monitorul.fisc.md
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.