News

Facilităţi pentru încă 3 agenți economici – exportatori de mărfuri

Lista agenţilor economici cu drept de prelungire a termenului de plată a TVA şi a taxei vamale cu perioada ciclului de producere, dar nu mai mult de 180 de zile, pentru materia primă, materialele, accesoriile, ambalajul primar şi articolele de completare importate pentru fabricarea în exclusivitate a mărfurilor destinate exportului, va fi completată. Hotărârea a fost luată în cadrul ședinței Guvernului de ieri, 5 iunie 2018. Astfel, de aceste facilități vor beneficia: • Inoxpa Solutions SRL – fabricarea altor mașini și utilaje de utilizare generală • Salonix-Teh SRL – fabricarea altor mașini de utilizare generală • ACM-Muncești SRL - fabricarea de construcții și prefabricate din aluminiu și aliaje de aluminiu pentru construcții. Agenții economici respectivi au fost selectați de către Comisia interdepartamentală din care fac parte reprezentanți ai Ministerului Economiei și Infrastructurii, Ministerului Finanțelor, Serviciului Vamal, Serviciului Fiscal de Stat și Camerei de Comerț și Industrie. Potrivit Regulamentului cu privire la modul de prelungire a termenului de plată a TVA şi a taxei vamale, pentru a beneficia de extinderea termenului cu perioada ciclului de producţie, agentul economic, pentru a fi inclus în Lista aprobată de Guvern, prezintă Biroului Vamal în a cărui rază activează următoarele documente: • cererea (în formă liberă) de prelungire a termenului de plată a TVA şi a taxei vamale; • documentul ce garantează obligaţia vamală; • actul de expertiză pentru fiecare contract comercial, eliberat de Camera de Comerţ şi Industrie, privind cantitatea materiei prime necesare producerii mărfurilor destinate exportului, precum şi durata ciclului tehnologic. Regulamentul prevede că agenţii economici pot remite documentele în adresa Biroului Vamal şi în format electronic, semnate cu semnătura digitală. În prezent în Lista indicată sunt incluși 26 agenți economici.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Guvernul Republicii Moldova

1525 views

The date of publishing:

06 June /2018 10:45

Catalogul tematic

T.V.A. | Administrare fiscală | Noutăți

Tags:

facilitati fiscale | facilitati vamale | TVA | prelungirea termenului | Hotarire de Guvern

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon