News

Facilităţi pentru inovații în Republica Moldova

Ministerul Economiei și Infrastructurii propune spre consultare publică proiectul de lege cu privire la parcurile științifico-tehnologice și incubatoarele de inovare în redacție nouă. Documentul are drept scop crearea premiselor necesare pentru constituirea şi funcționarea parcurilor ştiinţifico-tehnologice şi incubatoarelor de inovare pentru a facilita implementarea inovaţiilor şi transferului de tehnologii în produse şi servicii noi sau perfecționate, competitive pe piață. În ţările prospere, mai mult de 70% din creşterea PIB este asigurată de implementarea tehnologiilor inovaţionale, în timp ce în Republica Moldova cota de fabricare a acestor produse este foarte modestă. Spre deosebire de legea în vigoare, proiectul prevede atribuirea dreptului de a iniția crearea unui parc științifico-tehnologic sau incubator de inovare nu numai clusterilor, dar și unor entități cum ar fi autoritățile publice centrale și locale, asociațiile create prin acord de asociere, instituțiile de învățământ superior etc. Pentru crearea parcurilor, solicitanții vor depune la Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare o cerere, însoțită de contractul de asociere, încheiat de către fondatori, declarația lor privind obiectivele parcului ştiinţifico-tehnologic, declarația deținătorului sau proprietarului terenului şi altor bunuri imobile că sunt libere de orice restricţii şi nu reprezintă obiectul unor litigii, precum și acordul consiliilor locale privind activitatea pe teritoriul acestora a parcului/incubatorului. Ca și în cazul parcurilor IT, parcurile științifico-tehnologice și incubatoarele de inovare vor fi conduse de un administrator, selectat în bază de concurs de Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare. Tot prin concurs vor fi selectați și rezidenții. Proiectul prevede că durata de realizare a proiectelor de inovare şi transfer tehnologic în cadrul parcurilor ştiinţifico-tehnologice nu poate depăși 4 ani, în cadrul incubatoarelor de inovare – 3 ani, iar durata preconizată de funcționare a parcului nu poate fi mai mică de 10 ani. Crearea și dezvoltarea infrastructurii parcului ştiinţifico-tehnologic sau incubatorului de inovare, precum şi implementarea proiectelor de inovare sau transfer tehnologic, inițiate de către rezidenții acestora se finanțează din Fondul de dezvoltare al parcului ştiinţifico-tehnologic și/sau incubatorului de inovare. Fondul se formează din surse bugetare și private, cele alocate de către membrii clusterului și a fondatorilor, de către rezidenți, după lansarea producției și serviciilor în serie, în mărime de la 1% până la 3% din venitul obținut ca rezultat al producției inovaționale realizate, din sursele alocate de investitorii privați etc. Parcurile ştiinţifico-tehnologice şi incubatoarele de inovare vor beneficia de anumite facilități, cum ar fi atribuirea în folosință gratuită administratorului parcului a bunurilor imobile proprietate publică pentru crearea şi dezvoltarea parcului, alocații financiare, donații, sponsorizări şi investiții. Totodată, administratorul va aplica pentru rezidenții parcului respectiv coeficientul de micșorare a tarifului stabilit la calcularea plății pentru locațiunea bunurilor proprietate publică stabilite în Legea bugetului de stat pe anul respectiv: în primul şi al doilea an de activitate – 0,3, în al treilea an – 0,4, în al patrulea an – 0,5. Proiectul poate fi consultat până la data de 23 martie 2018.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Economiei

1672 views

The date of publishing:

19 March /2018 08:16

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

Proiect | parc | incubator de afaceri | investiţii | facilitati

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon