News

Femei în afaceri: mai multă motivare și susținere

Femeile din mediul rural cu venituri reduse, care vor să își deschidă propria afacere în domeniul agriculturii, vor putea beneficia de susținere financiară nerambursabilă de până la 165 mii lei, oferită de către Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) și compania EFES VITANTA MOLDOVA BREWERY.
 
Un acord de colaborare în acest sens a fost semnat între Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) și ÎM „EFES VITANTA MOLDOVA BREWERY” S.A. Părțile și-au asumat responsabilitatea de a susține antreprenoriatul feminin, în special femeile cu situații financiare precare, pentru a-și deschide sau dezvolta propriile afaceri. Astfel, ODIMM, prin intermediul Programului „Femei în Afaceri” va selecta, în baza unui concurs, companiile gestionate de femei, finanțându-le cu 90% din valoarea proiectului investițional, iar EFES Moldova va acoperi 10% necesare pentru contribuția proprie a antrenoarei. 
 
Directorul general ODIMM, Iulia Costin, a declarat în cadrul evenimentului de semnare a Contractului de colaborare că acest parteneriat este unul semnificativ atât pentru ODIMM, cât și pentru toate femeile din Republica Moldova. Este pentru prima dată când o companie privată devine partener de finanțare a programelor ODIMM. Este un gest deosebit, pe care îl apreciem, în primul rând, pentru faptul că va extinde numărul de femei care vor primi sprijin în lansarea în afaceri. Împreună ne vom consolida eforturile pentru a ajuta femeile, în mod special, pe cele din mediul rural, să se implice activ în viața socio-economică. Practica a demonstrat, de-a lungul timpului, că femeile din  regiuni au idei interesante și abilități de dezvoltare a afacerilor, doar că au nevoie de mai multă motivare și susținere.”

 
Ludmila Andronic, director afaceri corporative Efes Moldova, a reiterat faptul că, prin intermediul acestui parteneriat, femeile din Moldova vor beneficia de susținere pentru a-și realiza visurile. „Este un moment marcant pentru compania Efes Moldova, prin care dăm startul unei importante componente a programului nostru de Responsabilitate social-corporativă – „Prietenește pentru femei”. Prin acest program urmărim abilitarea și susținerea femeilor din Moldova, în special a celor de la sate, așa încât acestea să devină motorul schimbărilor sociale și economice din țara noastră. Alături de componentele „Prietenește pentru turism” și „Prietenește pentru artă”, acest program vine să complementeze eforturile companiei noastre de a contribui la dezvoltarea locală și socială a Republicii Moldova”. 
 
Totodată, ODIMM și EFES au agreat organizarea şi participarea la diferite activităţi comune de promovare a intereselor ÎMM.


via | odimm.md

Instituții:

Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1391 views

The date of publishing:

12 October /2021 08:39

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

femei in afaceri | ODIMM | Efes Vitanta | sustinere financiara

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon