News
FMI: Creşterea economică a revenit în Moldova
Consiliul de
Directori Executivi al FMI a finalizat prima evaluare a Programului Republicii Moldova, apreciind progresele autorităților de la Chișinău. Astfel, a fost aprobată o nouă
tranșă de împrumut, în valoare de circa $21,5 mil., pentru ţara noastră.
Potrivit concluziilor organizației financiare internaționale, Programul convenit între părţi se implementează conform planului, creşterea economică a revenit și autorităţile sunt concentrate pe gestionarea sănătoasă a economiei. Totodată, continuă acțiunile de reabilitare a sistemului financiar-bancar, iar reformele structurale avansează.
Eforturile depuse au contribuit la consolidarea stabilităţii financiare și s-a înregistrat o relansare a creşterii economice. În 2017 se prognozează o creştere economică de 4,5 la sută, deci mai mare decât s-a prognozat anterior, afirmă experții FMI.
În acelaşi timp, politica monetară este axată pe menținerea stabilității prețurilor, în timp ce politica bugetar-fiscală urmărește asigurarea sustenabilității și crearea spațiului necesar pentru acoperirea cheltuielilor prioritare.
Amintim că pe 7 noiembrie 2016, Guvernul și FMI au semnat un Acord de colaborare pe trei ani, susţinut prin Mecanismul extins de creditare şi Mecanismul de finanţare extinsă. Republica Moldova a primit o linie de credit de aproximativ $179 mil., prima tranșă în valoare de $35 mil. fiind alocată imediat după semnarea acordului.
via | www.gov.md
1615 views
The date of publishing:
03 May /2017 13:00
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
FMI|acord de colaborare|stabilitatea preturilor
0 comments
New account
Repeat password *
Sign in
Sign in can be to do with e-mail adresss or login
E-mail/Login *
Password *