News
„Garanții de portofoliu” pentru ÎMM
În viitorul apropiat pe piața financiară a Republicii Moldova va apărea un nou instrument financiar – „garanții de portofoliu”, destinat întreprinderilor mici și mijlocii. Conceptul acestei inițiative a fost discutat în cadrul unui atelier de lucru, cu participarea experților din domeniu și a reprezentanților instituțiilor financiare. Implementarea acestui mecanism va stimula majorarea plafonului de garanții cu minim 1 mld. lei, care va fi asimilat de către instituțiile financiar-bancare într-o perioadă de maxim 2 ani.
Astfel, creditele solicitate de ÎMM-uri de la băncile comerciale vor conține garanția inclusă în produsul de credit, scutind antreprenorii de la depunerea cererilor de garantare și de la plata comisioanelor. Conceptul mecanismului de garantare a creditelor a fost elaborat de către compania de consultanță LANDT, specializată în crearea și gestionarea fondurilor de garantare, în colaborare cu specialiștii ODIMM. Realizarea acestui proiect va fi posibilă cu susținerea Facilității de Dezvoltare a Fondului European pentru Europa de Sud-Est (EFSE DF).
„În contextul revitalizării activității ÎMM-urilor afectate de criza pandemică, lansarea noului mecanism de garantare a creditelor este imperios necesară și oportună. Acest instrument financiar va fi ajustat și racordat necesităților instituțiilor bancare, fiind atractiv pentru mediul de afaceri. Apreciem susținerea Facilității de Dezvoltare a Fondului European pentru Europa de Sud-Est și deschiderea spre dialog productiv a reprezentanților instituțiilor bancare. MEI și ODIMM vor continua elaborarea și ajustarea tuturor instrumentelor de suport antreprenorial, luând în calcul atât necesitățile și realitățile pieței, cât și doleanțele partenerilor din sectorul bancar”, a declarat în cadrul evenimentului Lilia Palii, secretarul general al Ministerului Economiei și Infrastructurii.
Directorul general ODIMM, Iulia Costin a menționat că, prin această inițiativă inovativă, mecanismul de garantare utilizat de Fondul de Garantare a Creditelor va trece la un nou nivel de dezvoltare.
„Relațiile construite de-a lungul anilor cu instituțiile bancare din țară în implementarea programelor și instrumentelor de suport, ne permit să afirmăm că sectorul este gata pentru un asemenea mecanism. În perioada ultimilor ani am fost martorii schimbărilor majore în domeniul bancar, care în final a devenit mai prudent, mai sigur, mai transparent, dar, în același timp, este deschis pentru instrumente noi și orientat spre cerințele clienților săi. Totodată, apreciem susținerea Ministerului Economiei și Infrastructurii, Ministerului Finanțelor, Băncii Naționale si EFSE DF în procesul de elaborare a acestui mecanism, care reprezintă etapa firească de dezvoltarea a unui fond de garantare într-o economie de piață”.
Reprezentanții instituțiilor financiare, prezenți la eveniment, au salutat inițiativa ODIMM, arătându-și deschiderea pentru continuarea relațiilor de parteneriat și consolidarea eforturilor privind sporirea accesului la finanțare a ÎMM-lor.
Noul mecanism este elaborat în contextul creșterii solicitărilor față de garanțiile individuale oferite de Fondul de Garantare a Creditelor ODIMM.
În anul 2021, volumul cererilor din partea agenților economici privind acordarea garanțiilor de stat este de 10 ori mai mare față de perioada similară a anului precedent, fapt ce denotă atractivitatea și necesitatea acestui instrument pe piața creditară. Astfel, pe parcursul acestui an, ODIMM a emis 282 garanții financiare noi în valoare de 231,9 mil. lei, care au permis debursarea creditelor în sumă de 592 mil. lei, iar valoarea proiectelor investiționale aferente acestor tranzacții fiind de 678 mil. lei.
FGC este singurul fond de garantare a creditelor din Republica Moldova care are misiunea de a asigura accesul la finanțare pentru întreprinderile autohtone prin emiterea garanțiilor financiare.
Până în prezent, prin intermediul FGC, au fost emise 779 garanții în sumă de 451 mil. lei, care au facilitat debursarea creditelor în valoare de 1,24 mld. lei, și au generat investiții în economie în valoare totală de peste 1,58 mld. lei.
via | odimm.md
1176 views
The date of publishing:
30 July /2021 07:59
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
ODIMM | garantarea creditelor | IMM | Proiect | monitorul.fisc.md
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.