News
Granturi pentru startup-urile rezidenților „Moldova IT park”
Potrivit documentului, pentru finanțare din mijloacele Fondului sunt eligibile produsele și/sau serviciile digitale care corespund cumulativ criteriilor: constituie inovație digitală; au potențial de comercializare; există o piață potențială pentru produsul sau serviciul respectiv; echipa de implementare dispune de experiența relevantă în sectorul industriei și de cunoștințele și abilitățile necesare pentru implementarea activităților privind dezvoltarea și promovarea produsului.
Proiectul indică expres cheltuieli ce pot fi acoperite din resursele Fondului: salariile brute ale personalului implicat în echipa de implementare; costul echipamentului de scară mică și consumabilele; serviciile ce țin de tehnologii, proiectare, dezvoltare, promovare și alte servicii de consultanță, precum ar fi licențe, taxe pentru dreptul de autor și patentă; costurile de instruire a personalului și cele de deplasări legate de implementarea produsului.
Beneficiarul va fi obligat să achite în favoarea Administrației „Moldova IT park” un comision unic de administrare a grantului în mărime de 6,8% din valoarea grantului acordat. Stingerea acestei obligaţii a Beneficiarului se va efectua prin compensare în momentul achitării de către Administrația ”Moldova IT park” în favoarea Beneficiarului a primei tranşe din grant.
Totodată, nu vor fi acceptate spre finanțare din contul grantului taxele, impozitele, penalităţile, dobânzile, amenzile, TVA, comisioane bancare, costuri de schimb valutar, taxe şi pierderi ocazionate de schimburile valutare, de asigurare, taxe vamale şi alte cheltuieli adiacente procedurii de vămuire. Concomitent, beneficiarul grantului nu va avea restanțe față BPN și de Administrația ”Moldova IT park”.
Documentul conține o grilă de evaluare a criteriilor ce țin de caracterul inovațional al proiectului pentru care este solicitat grantul, a criteriilor de piață, de calitate a proiectului, dar și de evaluare financiară.
Finanțarea proiectelor acceptate va fi efectuată în baza unui contract, conform căruia beneficiarul își asumă obligația de obținere a unui profit de cel puţin 5% din valoarea grantului acordat în baza contractului.
Documentul poate fi consultat până la data de 26 octombrie 2020.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
1291 views
The date of publishing:
19 October /2020 07:59
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
start-up | it parc | grant | proiect hotarire guvern | monitorul.fisc.md
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.