News
Identificarea persoanelor în sistemul AOAM
Compania Națională de Asigurări în Medicină (
CNAM)
va atribui fiecărei persoane fizice un număr de asigurare obligatorie de asistență medicală în Registrul de evidență al persoanelor asigurate/neasigurate în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală. În acest mod
se va asigura evidența tuturor persoanelor fizice, inclusiv și a celor care nu dețin număr de identificare de stat și se autentifică prin act de identitate valabil în sistemul național de pașapoarte.
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale propune spre consultare un
proiect de hotărâre de Guvern cu privire la
aprobarea Regulamentului privind evidența persoanelor asigurate/neasigurate în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală.
Proiectul stabilește condițiile de acordare și suspendare a statutului de persoană asigurată/ neasigurată în sistemul asigurărilor obligatorii de asistență medicală (AOAM) precum și criteriile de prioritizare a categoriilor de persoane asigurate în cazul persoanelor fizice, care concomitent se atribuie la mai multe categorii de persoane asigurate în sistemul AOAM.
Documentul prevede obligativitatea prezentării CNAM de către angajatori a informației despre persoana fizică care s-a angajat pe parcursul lunii, până la data prezentării dării de seamă privind impozitul pe venit, primele de asigurare obligatorie de asistență medicală și contribuțiile de asigurări sociale de stat obligatorii, în cazul survenirii riscului asigurat (IPC18).
Regulamentul conține și cazurile în care Compania va putea suspenda statutul de persoană asigurată.
Astfel, statutul va fi suspendat în baza informației privind suspendarea și desfacerea raporturilor de muncă, prezentate către Serviciul Fiscal de Stat de către angajatori lunar, prin intermediul IPC18.
De asemenea, CNAM va suspenda statutul în baza informației privind radierea persoanei asigurate din lista de evidenţă nominală a persoanelor neangajate asigurate de Guvern, prezentate şi actualizate de instituţiile abilitate, în baza informației din Registrul de stat al populației, în cazul atingerii vârstei de 18 ani, precum și la 31 decembrie pentru persoanele asigurate care au achitat prima de AOAM în sumă fixă pentru anul respectiv de gestiune.
În cazul atribuirii concomitente a persoanei fizice la mai multe categorii de plătitori ai primelor de AOAM în sumă fixă, statutul de persoană asigurată se va acorda după achitarea primei în cuantumul și condițiile stabilite de legea fondurilor de AOAM pentru anul de gestiune.
Totodată, în cazul atribuirii concomitente a persoanei fizice la mai multe categorii de persoane neangajate asigurate de Guvern, statutul de persoană asigurată se va acorda aplicând prioritatea categoriilor în funcție de durata maximă a valabilității statutului acordat la includerea în categoria respectivă.
Proiectul regulamentului descrie și procedura de identificare a persoanelor fizice neangajate, obligate să se asigure în mod individual, dar nu au achitat prima de AOAM în sumă fixă pentru anul de gestiune.
Pentru identificarea acestora, Compania utilizează datele furnizate de către instituțiile responsabile de evidența informației ce vizează categoriile de persoane indicate: Agenția Servicii Publice (proprietarii de terenuri agricole), SFS (pentru titularii de patentă de întreprinzător; persoanele fizice care dau în arendă unităţi de transport, încăperi), Ministerul Justiției, Poliția de Frontieră, Biroul Migrație și Azil și autoritățile administrației publice locale.
În baza informației furnizate de către instituțiile menționate, CNAM identifică persoanele fizice care nu au achitat prima de AOAM în sumă fixă în termenul și mărimea stabilită de legislaţie. În procesul de identificare a persoanelor date, Compania verifică şi informaţia privind durata aflării persoanei fizice pe teritoriul Republicii Moldova cel puţin 183 de zile.
Totodată, se propune abrogarea Hotărârii Guvernului nr.1015 din 05.09.2006 „Cu privire la aprobarea unor acte normative” și a anexei nr.3 la Hotărârea Guvernului cu privire la unele măsuri pentru implementarea asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală, nr. 1432 din 07 noiembrie 2002.
Documentul poate fi consultat până la 22 noiembrie curent.
1898 views
The date of publishing:
13 November /2018 08:01
Catalogul tematic
Asigurare obligatorie de asistenţă medicală | Noutăți
Tags:
AOAM | asigurare medicala | asigurare obligatorie de asistenta medicala | regulament
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.