News
Impozitul pe bunuri imobiliare. Întrebări şi răspunsuri
Publicaţia Periodică „Monitorul Fiscal FISC.md” continuă publicarea răspunsurilor la întrebările ce ţin de impozitul pe bunurile imobiliare, termenul de achitare cu reducere de 15% al căruia expiră la 30 iunie. Amintim că, deoarece data indicată în acest an este zi de odihnă, data-limită este transferată pentru 1 iulie inclusiv.
Când se achită impozitul pe bunurile imobiliare de către întreprinzătorii individuali?
Potrivit art. 282 alin. (1) din Codul fiscal, impozitul pe bunurile imobiliare se achită de către subiectul impunerii la bugetele unităților administrativ-teritoriale unde sunt amplasate obiectele impunerii, în părţi egale, nu mai târziu de 15 august şi 15 octombrie a anului curent. Analogic, în aceiaşi termeni se achită şi impozitul funciar.
În cazul în care întreprinzătorii individuali achită suma integrală a impozitului pe bunurile imobiliare (evaluate), precum şi a impozitului funciar pentru anul fiscal în curs până la 30 iunie a anului respectiv, beneficiază de dreptul la o reducere cu 15 % a sumei impozitului ce urmează a fi achitat.
Întreprinzătorii individuali, care dobândesc bunurile imobiliare după 30 iunie a perioadei fiscale respective, achită impozitul pe bunurile imobiliare nu mai târziu de 25 martie a perioadei fiscale următoare celei de gestiune ( art. 282 alin. (4) din Codul fiscal).
Întreprinzătorii individuali al căror număr mediu anual de salariaţi, pe parcursul perioadei fiscale, nu depăşeşte 3 unităţi şi care nu sunt înregistraţi ca plătitori de TVA, achită impozitul pe bunurile imobiliare până la 25 martie a perioadei fiscale următoare celei de gestiune ( art. 282 alin. (3) din Codul fiscal).
Când se achită impozitul pe bunurile imobiliare pentru bunurile evaluate de către organele cadastrale teritoriale în scopul impozitării de către gospodăriile ţărăneşti (de fermier)?
Gospodăriile ţărăneşti (de fermier), al căror număr mediu anual de salariaţi pe parcursul perioadei fiscale nu depăşeşte 3 unităţi şi care nu sunt înregistraţi ca plătitori de TVA, achită impozitul pe bunurile imobiliare până la 25 martie a perioadei fiscale următoare celei de gestiune. (art. 282 alin. (3) din Codul fiscal).
În cazul în care gospodăriile țărănești (de fermier) al căror număr mediu anual de salariați depășește 3 unități și/sau sunt înregistrați ca plătitori de TVA, acestea achită impozitul pe bunurile imobiliare în părţi egale nu mai târziu de 15 august şi 15 octombrie a anului curent (art. 282 alin. (1) din Codul fiscal).
Totodată, contribuabilii care achită suma integrală a impozitului pentru anul fiscal în curs până la 30 iunie a anului respectiv, beneficiază de dreptul la o reducere cu 15 % a sumei impozitului ce urmează a fi achitat (art. 282 alin. (2) din Codul fiscal).
Poate beneficia persoana fizică-cetăţean de reducerea în mărime de 15% din suma impozitului pe bunurile imobiliare, dacă la începutul anului se constată o restanţă la acest impozit?
Persoana fizică-cetăţean poate beneficia de reducerea în mărime de 15% din suma impozitului pe bunurile imobiliare doar dacă va achita, până la 30 iunie, atât suma restanţei şi penalitatea calculată la ea, cât şi suma impozitului calculată pentru anul fiscal, diminuată cu suma reducerii în mărime de 15% (pct. 74 al Instrucţiunii cu privire la modul de calculare şi achitare la buget a impozitelor funciar şi pe bunurile imobiliare nr.11 din 04.09.2001).
Unde achită impozitul pe bunurile imobiliare persoanele fizice-cetăţeni?
Persoanele fizice-cetăţeni achită impozitul pe bunurile imobiliare, integral, la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale unde sunt amplasate obiectele impunerii (art. 282 alin. (1) din Codul fiscal şi art. 4 alin. (9) lit. b) al Legii pentru punerea în aplicare a titlului VI din Codul fiscal nr. 1056-XIV din 16.06.2000).
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
3863 views
The date of publishing:
12 June /2019 11:01
Catalogul tematic
Impozitul pe bunurile imobiliare | Noutăți | Persoana fizică | Persoană juridică
Tags:
impozit imobiliar | Impozitul pe bunurile imobiliare | achitarea impozitelor | Monitorul Fiscal | SFS
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.