News

Impozitul pe bunurile imobiliare: alt termen de stabilire a obiectelor impunerii

Termenul de determinare a obiectelor impunerii deținute sau dobândite de către contribuabili persoane fizice cetățeni, ce urmează a fi incluse în baza de calcul pentru achitarea impozitului pe bunurile imobiliare, ar putea fi transferat de la 31 mai la 31 martie.
 
Proiectul de lege pentru modificarea art. 282 din Codul fiscal ce stabilește termenele achitării impozitului pe bunurile imobiliare, a primit aviz pozitiv din partea comisiei securitate națională, apărare și ordine publică. Membrii comisiei au menționat că prevederile acestui proiect ar putea fi puse în aplicarea începând cu anul viitor. Menționăm că Executivul se va expune asupra proiectului în ședința de astăzi, 30 martie curent.

 
Astfel, în cazul bunurilor imobiliare ale persoanelor fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător existente şi/sau dobândite până la data de 31 martie inclusiv a anului fiscal în curs, impozitul pe bunurile imobiliare se achită nu mai târziu de data de 30 iunie a anului curent.
 
Totodată, în cazul bunurilor imobiliare dobândite după data de 31 martie inclusiv a anului fiscal în curs, impozitul pe bunurile imobiliare se achită de către subiecţii impunerii la bugetele locale, conform amplasării obiectelor impunerii, nu mai târziu de data de 25 martie a anului următor.
 
De asemenea, avizul de plată a impozitului calculat pentru bunurile imobiliare ale persoanelor fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător este expediat fiecărui subiect al impunerii de către serviciul de colectare a impozitelor şi taxelor locale al primăriei cel târziu până la 15 iunie a anului fiscal în curs, iar în cazul bunurilor imobiliare dobândite după 31 martie – cel târziu până la 1 februarie a anului următor anului fiscal de gestiune.
 
Autorii consideră că aceste modificări vor oferi timp suficient autorităților competente (Agenția Servicii Publice, Serviciul Fiscal de Stat etc.)să întreprindă toate acțiunile necesare ce vizează administrarea impozitului pe bunurile imobiliare, inclusiv înmânarea avizelor de plată corespunzătoare și încasare a impozitelor.

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Parlamentul Republicii Moldova

1476 views

The date of publishing:

30 March /2022 07:59

Catalogul tematic

Impozitul pe bunurile imobiliare | Noutăți

Tags:

impozit pe bunurile imobiliare | termen | proiect de lege | Codul fiscal

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon