News

Înștiințarea despre luarea la evidență în sistemul public de asigurări sociale de stat, exclusă

Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) a operat modificări în Regulamentul privind evidenţa plătitorilor de contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat, care reglementează modul de luare la evidenţă a plătitorilor la BASS, atribuirea numărului de înregistrare în calitate de plătitor în sistemul public de asigurări sociale de stat, precum şi de ţinere şi actualizare a Registrului de evidenţă a plătitorilor. Astfel, dacă până acum casele teritoriale de asigurări sociale (CTAS) erau obligate să tipărească pentru plătitorii înregistrați Înştiinţarea despre luarea la evidenţă în sistemul public de asigurări sociale de stat obligatorii, acum nu se va mai cere acest lucru, dat fiind faptul că, prin Ordinul CNAS nr.59-A din 19.04.2018, a fost exclus acest formular. Persoanele juridice şi întreprinzătorii individuali se vor informa despre luarea la evidenţă ca plătitori prin accesarea serviciului „Află numărul CNAS al plătitorului” de pe pagina oficială www.cnas.md. Totodată, înregistrarea persoanelor în calitate de plătitori, se va face în mod automatizat în baza informaţiei electronice primite din Registrul de stat administrat de I.P. „Agenţia Servicii Publice”. CTAS, zilnic, prelucrează şi înscrie în Registru de evidenţă a plătitorilor computerizat informaţia electronică primită din Registru de stat. Prelucrarea şi înscrierea informaţiilor primite electronic se va efectua utilizând componentele destinate ale SI „Protecţia Socială”. În același timp, CNAS reamintește că, potrivit Legii privind sistemul public de asigurări sociale, persoanele juridice şi întreprinzătorii individuali sunt obligaţi să întocmească şi să prezinte structurilor teritoriale ale Casei Naţionale declaraţiile privind calcularea şi utilizarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat declaraţiile persoanelor asigurate şi documentele pentru ţinerea evidenţei individuale, prevăzute de legislaţia sistemului public de asigurări sociale, precum şi să achite integral şi în termen la bugetul asigurărilor sociale de stat contribuţiile obligatorii.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Casa Națională de Asigurări Sociale a Republicii Moldova

1850 views

The date of publishing:

24 April /2018 08:31

Catalogul tematic

Asigurare socială de stat | Noutăți

Tags:

cnas | evidenta | protectia sociala | Ordin | platitor

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon