News
Instrucţiunea privind evidenţa obligaţiilor faţă de buget poate fi modificată
Încă o modificare poate fi operată în pct.332 al Instrucțiunii. Acesta va prevedea excluderea indicării clasificaţiilor economice 111121, 111130, 113171, 113220, 113240, 113611, 114426, 142216 și va avea următorul conținut: „În termen de până la următoarea dată de închidere a perioadei de raportare, se asigură identificarea și compensarea supraplății în contul stingerii restanței, pentru cazurile când în contul curent generalizat al contribuabilului se înregistrează: a) sold pe Debit la plata de bază și sold pe Credit la majorare de întârziere în valoarea supraplății la majorarea de întârziere; b) sold pe Credit la plata de bază și sold pe Debit la majorare de întârziere în valoarea restanței la majorarea de întârziere.” Suplimentar, este propus și noul conținut pentru a doua frază din același punct: „Compensarea automatizată se efectuează periodic, iar tranzacţia este generată în cazul în care contribuabilul înregistrează sold Debitor şi Creditor, conform condiţiilor expuse la lit.a) şi b), în cadrul unei clasificaţii economice şi localităţi, odată cu închiderea perioadei fiscale în SIA „Contul curent al contribuabilului"2. Potrivit proiectului, modificările pct.332 ar putea fi puse în aplicare din 1 iulie 2022. Propunerile și sugestiile asupra proiectului pot fi expuse până la 3 mai. _____________________________ 1 Amintim, actuala redacție stabilește că „solicitarea contribuabilului privind eliberarea certificatului CC 04 AE se va întocmi în formă liberă cu indicarea obligatorie a codului fiscal al solicitantului, a destinaţiei certificatului și numărul de exemplare necesar. În cazul solicitării certificatului cu destinația ”pentru modificarea fondatorilor și/sau conducătorului”, certificatul se va elibera doar cu condiția executării în prealabil de către contribuabilul solicitant a prevederilor punctului 3 din Hotărîrea Guvernului nr. 294 din 17.03.1998 în partea ce ține de obligativitatea restituirii Serviciului Fiscal de Stat a formularelor facturilor fiscale tipărite centralizat și procurate de entitate neutilizate”. 2 La momentul de față este stabilit că „Compensarea periodică automatizată se efectuează pentru persoanele fizice (cetățeni) iar tranzacția este generată în cazul în care contribuabilul înregistrează sold Debitor și Creditor, conform condițiilor expuse la lit. a) și b), în cadrul unei clasificații economice și localități, o dată cu închiderea perioadei fiscale în SIA „Contul curent al contribuabilului””.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
941 views
The date of publishing:
28 April /2022 07:58
Catalogul tematic
Administrare fiscală | Noutăți
Tags:
Proiect | ordin SFS | evidenta obligațiilor
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.