News

Investiţiile în active imobilizate, în creștere

În anul 2018, valoarea totală a investiţiilor în active imobilizate a constituit 24215,8 mil. lei, fiind în creştere cu 12,3% faţă de ianuarie-decembrie 2017, informează Biroul Naţional de Statistică. Pe tipuri de imobilizări, în ianuarie-decembrie 2018 a crescut volumul investiţiilor la toate imobilizările corporale. Conform datelor, la construcțiile inginerești investițiile au sporit cu 28,2%, la mijloacele de transport – cu 18,7%, la clădirile nerezidențiale – cu 8,7%, la maşini, utilaje, instalaţii de transmisie cu – 6,1%, la clădirile rezidențiale – cu 1,7%. Din volumul total al investiţiilor realizate în ianuarie-decembrie 2018, investițiile în maşini, utilaje, instalații de transmisie rămân în continuare cu cea mai mare pondere – 30,2%. Astfel, în perioada ianuarie-decembrie 2018, investițiile în imobilizări necorporale au crescut cu 34,6% comparativ cu perioada similară a anului precedent. Totodată, valoarea investițiilor în imobilizările corporale a însumat 23731,7 mil. lei, ceea ce constituie cu 11,9% mai mult față de ianuarie-decembrie 2017. Analiza structurii investiţionale pe surse de finanţare indică că, din volumul total al investiţiilor realizate pe parcursul anului trecut, 59,9% au fost utilizate din contul mijloacelor proprii ale investitorului. Din contul acestor surse au fost utilizate 14510,0 mil. lei sau cu 2,6% mai mult comparativ cu ianuarie-decembrie 2017. BNS mai informează că, pentru asigurarea necesităților investiționale, din contul surselor bugetare (atât de la bugetul de stat, cât şi de la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale) s-au utilizat 4229,5 mil. lei, în creştere cu 56,9% faţă de perioada similară a anului 2017.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Biroul Naţional de Statistică al RM

1524 views

The date of publishing:

06 March /2019 08:00

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

BNS | investiţii | imobilizari necorporale | surse bugetare | monitorul.fisc.md

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon