News

ISM: controlul de stat al respectării legislației muncii în primele trei luni

Inspectoratul de Stat al Muncii a efectuat 495 controale pe parcursul trimestrului I al anului 2021 cu scopul respectării actelor legislative şi normative din domeniul raporturilor de muncă, securității și sănătății în muncă, conform informației publicate de ISM.  
 
Potrivit datelor, din numărul total de controale 361 au fost planificate, dintre care 123 – în sectorul public și 238 – în sectorul privat, iar celelalte 134 sunt verificări inopinate
 

Ca rezultat al acțiunilor de inspecție au fost întocmite procese-verbale de control, fiind consemnate 3205 încălcări şi abateri de la prevederile actelor legislației, dintre care 3155 în domeniul raporturilor de muncă și 50 – în domeniul securității și sănătății în muncă. Cele mai frecvente încălcări comise de angajatori s-au dovedit a fi cele referitoare la stabilirea salariului și respectarea termenelor de plată a acestuia.

 

Pentru monitorizarea modului şi termenelor de achitare a salariilor au fost efectuate 101 controale la unități, care au admis restanţe la plata salariilor în sumă de 26,92 mil. lei pentru 2010 angajați, inclusiv pentru15 persoane cu necesități speciale. În urma acțiunilor întreprinse de inspectori de muncă, salariaților le-au fost achitate plăți restante în sumă de circa 3,5 mil. lei.

 

De asemenea, inspectorii au realizat controale la 8 agenți economici și la 6 angajatori-persoane fizice pentru verificarea realizării obiectivului „Intensificarea controlului în scopul depistării evaziunilor fiscale şi contracarării fenomenului „muncii la negru” din Planul de acţiuni privind minimizarea practicii de achitare a salariilor „în plic” şi muncii nedeclarate. În urma acestor verificări au fost depistate 31 persoane care activau fără forme legale de angajare, inclusiv 2 minori.

 

Totodată, în primele trei luni ale anului 2021 la ISM au fost comunicate 144 evenimente de accidentare a lucrătorilor în câmpul muncii, în urma cărora au avut de suferit 156 persoane, inclusiv 27 mortal.

 

La data de 31 martie se aflau în proces de cercetare 34 evenimente de accidentare, 4 dintre care s-au produs în anul 2020.

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

868 views

The date of publishing:

27 April /2021 08:00

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

ISM | control de stat | monitorul.fisc.md

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon