News
La mulți ani, Chișinău!
La mijloc de toamnă marcăm o frumoasă sărbătoare – Hramul Oraşului Chişinău, oraș în care mulți dintre noi s-au născut, iar la o parte dintre noi a devenit, între timp, a doua casă!
Stimați chișinăuieni!
Cu prilejul Hramului orașului, Publicaţia Periodică „Monitorul fiscal fisc.MD” vă transmite cele mai sincere şi calde urări de bine, sănătate şi prosperitate! Fie ca în casele Dumneavoastră să domnească oricând armonia, pacea și buna înțelegere!
Chiar dacă deja al doilea an Ziua orașului va fi marcată altfel, vă dorim să aveți parte de o sărbătoare frumoasă, cu gânduri și emoții pozitive și cu certitudinea că în orașul nostru, precum și în toată țara, dar și în întreaga lume, va fi bine!
Viitorul capitalei noastre depinde de atitudinea fiecărui locuitor, de aceea, să dăm dovadă de un spirit civic, toleranță, chibzuință și bunăvoință! Să păstrăm ceea ce avem, dar și să ”punem umărul” la realizarea proiectelor frumoase, pentru a da o continuitate în dezvoltarea orașului nostru drag.
Fiecare dintre noi, prin contribuţia sa, este o părticică a acestui oraş. Prin implicarea și dăruirea noastră, el va deveni mai frumos, mai curat, mai prosper și mai modern. Să avem grijă de casa noastră comună – Chișinău.
La mulți ani, Chișinău! La mulți ani, orașul meu!
Cu considerație, Rodica Musteața-Staci, directorul P.P. „Monitorul fiscal fisc.MD”
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *
729 views
The date of publishing:
14 October /2021 07:35
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
Chisinau
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.