News
Legea 2%. Ce informații vor putea solicita de la SFS beneficiarii
Serviciul Fiscal de Stat este în drept să rectifice borderoul beneficiarilor desemnării procentuale după data-limită, în cazul în care nevalidarea desemnărilor procentuale a avut loc din motive care nu pot fi imputate contribuabilului care a făcut desemnarea procentuală.
Vineri, 18 ianuarie 2019, Guvernul a probat
proiectul hotărârii pentru modificarea Regulamentului cu privire la mecanismul desemnării procentuale.
Astfel, documentul prevede că beneficiarii desemnării procentuale pot solicita de la SFS informația cu privire la
numărul persoanelor și localitatea din care provin contribuabilii – persoane fizice care au direcționat desemnările procentuale în folosul acestora. Totodată, informația despre contribuabilii persoane fizice care au efectuat desemnarea procentuală este confidențială.
În același timp,
persoană fizică poate solicita Serviciului Fiscal de Stat informații privind validarea desemnării efectuate sau motivele nevalidării. În acest sens, organul fiscal va notifica contribuabililor abonați la serviciile electronice fiscale statutul desemnării, prin intermediul cutiei poștale din cabinetul electronic personal al contribuabilului de pe portalul SFS.
Proiectul mai prevede dreptul persoanei fizice de a solicita informația privind
existența sau lipsa datoriilor la buget la momentul depunerii declarației cu privire la impozitul pe venit.
Alte modificări în Regulament se referă la
instituția responsabilă de înregistrarea cererilor beneficiarilor desemnării procentuale. Astfel, începând cu 21 decembrie 2018, acestea nu se mai depun la Ministerul Justiției, responsabilă de
colectarea cererilor fiind Agenția Servicii Publice.
Pentru a beneficia de mecanismul de desemnare procentuală, solicitanții depun la Agenția Servicii Publice o cerere de înregistrare în Lista beneficiarilor desemnării procentuale, în perioada
1 septembrie – 30 septembrie a fiecărui an, pentru a beneficia de mecanismul de desemnare procentuală pentru anul următor.
Proiectul mai prevede că beneficiarii desemnării procentuale
vor notifica Agenției modificarea denumirii, sediului, codului fiscal, contului bancar, precum şi datele privind radierea din Registrul de stat al persoanelor juridice și întreprinzătorilor individuali.
De asemenea, în cazul în care beneficiarul
nu mai dorește să participe la mecanismul de desemnare procentuală, poate solicita excluderea din Lista beneficiarilor, prin depunerea unei cereri scrise la Agenția Servicii Publice.
Organizațiile beneficiare, incluse în Lista beneficiarilor desemnării procentuale în anii anteriori
sunt înscrise automat în Lista beneficiarilor pentru anul următor, cu condiția că nu au datorii la bugetul public național pentru perioadele fiscale anterioare. Dacă beneficiarul are datorii la bugetul public național şi nu a stins restanța în termen de 10 zile lucrătoare de la data recepționării notificării expediate prin e-mail de către Agenția Servicii Publice, acesta va fi exclus din Lista beneficiarilor desemnării procentuale.
Astfel,
Agenția comunică organizațiilor beneficiare incluse în Lista beneficiarilor desemnării procentuale dacă au datorii la bugetul public național pentru perioadele fiscale anterioare.
Potrivit pct. 27 din Regulament, mijloacele financiare obținute în urma desemnării procentuale pot fi utilizate și în scopul acoperirii cheltuielilor administrative. În acest sens documentul prevede că ponderea cheltuielilor administrative în funcție de mărimea sumei totale a desemnărilor procentuale se va determina pentru întreaga perioadă de utilizare a mijloacelor financiare obținute în urma desemnărilor procentuale.
2105 views
The date of publishing:
21 January /2019 08:00
Catalogul tematic
Impozitul pe venit | Administrare fiscală | Noutăți | Persoana fizică
Tags:
desemnare procentuala | Legea 2% | ASP | Hotarire de Guvern | regulament | SFS | monitorul.fisc.md
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.