News
MADRM va selecta directorii instituțiilor publice în baza unui nou regulament
Conform proiectului, prin noțiunea de director se subînțeleg conducătorii instituțiilor publice (director general, director, director executiv și asimilații acestora) care, în conformitate cu actele normative sau actele de constituire, se numesc în funcție prin ordinul MADRM. Concursul va fi inițiat cu 60 de zile înainte de expirarea termenului contractului de management cu directorul în exercițiu, iar în cazurile în care contractul de management a încetat din alte motive – cel mult 30 de zile din momentul încetării contractului.
Persoanele care candidează la funcția de director al instituției publice vor deține studii superioare în domeniul de activitate specific sau conex funcției, experiență managerială relevantă de cel puțin doi ani, nu mai puțin de cinci ani până la atingerea vârstei de pensionare, vor fi cetățeni ai RM fără antecedente penale. Candidații admiși după examinarea dosarelor la interviu vor prezenta Comisiei un proiect managerial al instituției pentru conducerea căreia candidează.
Noul regulament va fi pus în aplicare după publicarea în MO, totodată fiind propusă abrogarea Ordinul MAIA nr.18/2013.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
878 views
The date of publishing:
30 September /2020 07:59
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
Proiect | madrm | monitorul.fisc.md | institutie publica
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.