News
Medicii de familie, în competiţie pentru pacienţi
În premieră,
medicii de familie din Republica Moldova vor putea profesa individual, după modelul european. În acest scop,
Executivul a aprobat modificări și completări în mai multe acte legislative.
Medicii de familie vor putea avea
libera practică în una din formele prevăzute de lege sau ca angajat la un prestator de servicii medicale sau farmaceutice. Finanțările vor fi oferite în funcție de numărul de pacienți, dar și de serviciile prestate suplimentar. Astfel, va exista mai multă responsabilitate, iar medicii vor fi interesați să acorde servicii de calitate, ca să aibă mai mulți pacienți care li se vor adresa, dat fiind faptul că pacienții au dreptul să își aleagă singuri medicul de familie.
„Prin acest proiect vom rezolva mai multe probleme cu care ne confruntăm în acest sistem – un venit mai mare al medicului – pe de o parte, pe de altă parte – o calitate a serviciilor mult mai ridicată decât este acum. Pentru că acolo unde este competiție învinge cel care este mai puternic, sau mai bine zis – cel care oferă servicii mai calitative”, a subliniat prim-ministrul Pavel Filip.
În ceea ce privește practica medicului de familie, adică sectorul teritorial de activitate, aceasta va fi atribuită în bază de concurs organizat de Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale. Un medic de familie va putea fi titularul unei singure practici.
Printre elemente noi se regăsește posibilitatea de acordare în comodat de către autoritățile publice locale a spațiilor (în incinta instituțiilor medico-sanitare publice sau a altor spații), precum și a bunurilor necesare pentru desfășurarea activității prestatorilor de asistență medicală primară.
Va spori esențial și rolul medicului de familie în sistemul de sănătate. Toate internările în spitale, cu excepţia celor urgente, vor fi făcute la recomandarea medicului de familie. Aceasta va contribui la o mai bună monitorizare a cazurilor, la excluderea dublărilor şi la eficientizarea cheltuielilor.
O altă noutate se referă la absolvenţii studiilor postuniversitare de rezidenţiat şi ai învăţământului mediu medical şi farmaceutic, care se angajează în localităţile rurale. Indiferent de statutul juridic al instituţiei în care se angajează, tinerii specialiști vor beneficia de înlesniri. „Va trebui să comunicăm foarte bine acest proiect, ca tinerii să meargă în sate și să-și înceapă activitatea. Mai ales că anterior am majorat cu 50% indemnizația pentru tinerii specialiști în medicină care merg să lucreze în sate, care ajunge până la 45 de mii de lei”, a menționat premierul.
Libera practică va exista în paralel cu sistemul existent. Implementarea proiectului va asigura condiţii mai bune de activitate pentru medicii de familie, va optimiza cheltuielile sistemului de sănătate și va îmbunătăți calitatea serviciilor medicale.
Pavel Filip a mulțumit echipei care a lucrat la elaborarea proiectului și a solicitat Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale să creeze o unitatea separată pentru monitorizarea implementării acestei reforme.
via | gov.md
1179 views
The date of publishing:
23 July /2018 11:01
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
guvern Moldova | medicul de familie | liberalitatea muncii | sistem medical
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.