News

Metodologia de calcul a tarifelor maxime pentru dreptul de acces pe proprietățile publice, în vigoare

A intrat în vigoare Metodologia de calcul a tarifelor maxime pentru dreptul de acces pe proprietățile publice și/sau de utilizare partajată a infrastructurii fizice. Metodologia stabileşte modul de determinare a tarifelor maxime pentru dreptul de acces pe proprietăţile autorităţilor publice centrale sau locale, altor instituţii publice, precum şi oricăror altor entităţi care exercită dreptul de administrare asupra imobilelor proprietate publică a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale. De asemenea, tarifele stabilite de Metodologie vizează și întreprinderile de stat sau municipale, care au în gestiune obiecte de infrastructură tehnico-edilitară şi a titularilor dreptului de administrare a proprietăţilor comune, inclusiv din condominiu, dar şi a tarifelor maxime pentru utilizarea partajată a infrastructurii fizice aferente proprietăţilor menţionate, care pot fi aplicate furnizorilor de reţele publice de comunicaţii electronice. Potrivit documentului, tarifele pentru dreptul de acces pe proprietăţile publice şi/sau de utilizare partajată a infrastructurii fizice se calculează sub formă de sumă unică, achitată de furnizor în urma încheierii contractului de acces. Tarifele menționate pot fi modificate nu mai des de o dată în decursul a 12 luni succesive, iar la efectuarea modificărilor se va ține cont de aceleași principii și reguli prevăzute de metodologia respectivă. În tariful pentru dreptul de acces pe proprietăţile publice nu se includ un șir de costuri. Astfel, costurile indirecte, care sînt alocabile altor servicii şi activităţi ale persoanei indicate la pct.1 din prezenta Metodologie, cheltuielile comerciale, cheltuielile perioadei de gestiune, cheltuielile generale şi administrative, precum şi alte cheltuieli operaţionale ce nu au fost cauzate de necesitatea pregătirii accesului, nu sunt prevăzute în tariful menționat. Nu se includ în tariful pentru dreptul de acces pe proprietăţile publice nici costurile istorice legate de achiziţia, construirea, reparaţia sau întreţinerea infrastructurii, suportate din alte cauze decît cele generate de necesitatea de pregătire şi oferire a accesului, precum și nici costurile legate de pregătirea infrastructurii fizice pe care şi le asumă furnizorul ce solicită accesul. De asemenea, costurile acoperite prin granturi, la fel nu sunt prevăzute în tarif. La elaborarea Metodologiei de calcul a tarifelor maxime pentru dreptul de acces pe proprietățile publice și/sau de utilizare partajată a infrastructurii fizice au stat la bază prevederile Legii privind accesul pe proprietăţi şi utilizarea partajată a infrastructurii asociate reţelelor publice de comunicaţii electronice. Potrivit Legii menționate, autorităţile publice centrale sau locale, alte instituţii publice, precum şi orice alte entităţi care exercită dreptul de administrare asupra imobilelor proprietate publică a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale şi titularii dreptului de administrare a proprietăţilor comune, inclusiv din condominiu, stabilesc tarifele pentru dreptul de acces al furnizorilor de comunicaţii electronice pe proprietățile respective și de utilizare partajată a infrastructurii fizice în baza unei metodologii de calcul elaborată de ANRCETI și aprobată de Guvern. Dacă furnizorul nu este de acord cu mărimea tarifelor propuse și argumentate de titularul dreptului de administrare a proprietății, iar în cadrul negocierii contractului respectiv părțile nu pot conveni asupra mărimii reciproc acceptabile a acestora, oricare dintre părți se poate adresa la ANRCETI pentru soluționarea litigiului. Metodologia de calcul a tarifelor maxime pentru dreptul de acces pe proprietățile publice și/sau de utilizare partajată a infrastructurii fizice a intrat în vigoare la 6 ianuarie 2017 și poate fi consultată aici
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

3064 views

The date of publishing:

11 January /2017 11:00

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

Metodologia de calcul | proprietățile publice | tarife | întreprinderile de stat | întreţinerea infrastructurii | ANRCETI

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon