News
MNotify: modernizarea serviciilor guvernamentale
Serviciul guvernamental de notificare electronică (MNotify) va fi parte componentă a resurselor informaţionale de stat ale RM şi va reprezenta un ansamblu de resurse şi tehnologii informaţionale, mijloace tehnice de program şi metodologii aflate în interconexiune, fiind destinat notificării destinatarilor persoane fizice şi juridice prin intermediul diverselor canale de notificare. Proiectul Hotărârii Guvernului pentru aprobarea Conceptului şi Regulamentului privind serviciul guvernamental de notificare electronică (MNotify) a fost discutat în cadrul ședinței secretarilor de stat. Calitatea de posesor al sistemului nou va fi oferită Instituţiei Publice „Agenţia de Guvernare Electronică”.
Autorii afirmă că MNotify este o consecinţă firească a dezvoltării serviciilor electronice atât din sectorul public cât şi privat şi este conceput pentru a sprijini coexistenţa şi tranziţia de la informările pe suport de hârtie către un mediu complet electronic şi integrat, care necesită interacţiune în timp real între instituţii/autorităţi publice şi cetăţeni în contextul prestării unor servicii. Utilizând serviciul pentru interacţiunea cu beneficiarii, prestatorii vor economisi timp şi bani şi vor avea posibilitatea să-și direcționeze eforturile pentru a oferi servicii mai bune.
Conform proiectului, notificările prin intermediul MNotify vor putea fi trimise unei persoane sau unui grup de persoane (fizice și juridice) prin intermediul unor şabloane de text care vor putea fi modificate la necesitate. Serviciul va fi uşor de utilizat atât de către operatorii prestatorilor de servicii cât şi de către destinatarii notificărilor. Acesta va permite prestatorilor să trimită mesaje text, e-mailuri şi mesaje instantanee utilizatorilor, ieftin şi simplu, îmbunătăţind experienţa utilizatorului. MNotify va putea fi utilizat în orice instituţie/autoritate publică, inclusiv autorităţile locale, pentru multiple servicii, facilitând interacţiunea cetăţenilor cu Guvernul.
Proiectul prevede că, în scopul determinării identităţii finale a destinatarului, MNotify va asigura interacţiunea şi schimbul de date prin intermediul platformei guvernamentale de interoperabilitate MConnect cu următoarele resurse informaţionale automatizate:
– „Registrul de stat al populaţiei”
– „Registrul de stat al unităţilor de drept”
– „Registrul de stat al transporturilor”
– SI al Serviciului Fiscal de Stat
– „Registrul Bunurilor Imobile”
– SI Integrat Vamal alte SIA.
Totodată, serviciul va interacţiona cu MConnect – pentru schimbul de date cu registrele şi sistemele informaţionale de stat; MPass – pentru autentificarea şi controlul accesului în cadrul sistemului; MLog – instrument securizat şi flexibil de jurnalizare şi audit, utilizat pentru asigurarea evidenţei operaţiunilor (evenimentelor) produse în cadrul serviciului MNotify; MCloud – care funcţionează în baza tehnologiei de „cloud computing”, utilizată pentru găzduirea sistemului; Portalul guvernamental al cetăţeanului şi al antreprenorului – pentru accesarea şi evidenţa notificărilor de către cetăţeni şi entităţi juridice.
În primul an de implementare, dezvoltarea şi menţinerea funcţionalităţii serviciului MNotify va fi realizată din mijloacele Proiectului „Modernizarea serviciilor guvernamentale”, costul fiind estimat la circa 2 mil. lei. Costurile anuale pentru administrare se estimează la circa 400 mii lei, sumă propusă de a fi acoperită din contul bugetului de stat prin finanţarea centralizată a Agenţiei de Guvernare Electronică.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
1189 views
The date of publishing:
16 March /2020 08:00
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
MNotify | servicii guvernamentale | proiect hotarire guvern | monitorul.fisc.md
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.