News
Modificările operate în sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar
Personalul unităților bugetare va putea beneficia de sporul de compensare pentru munca prestată în condiţii de risc sporit pentru sănătate, prevede Legea nr. 204 din 24 decembrie 2021 (politica fiscală și vamală 2022) prin care au fost operate modificări și în Legea nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.
Astfel, suplimentar la sporurile acordate în temeiul art. 10 al Legii nr. 270/2018, bugetarii vor beneficia, după caz, și de sporul de compensare pentru munca prestată în condiţii de risc sporit pentru sănătate.
Totodată, în lege se precizează că retribuirea timpului de staţionare produsă din cauze ce nu depind de angajator sau salariat se efectuează în mărimea salariului de bază al personalului stabilit la data dispunerii staţionării, dar nu mai puţin decât mărimea minimă în sectorul bugetar prevăzută la art. 27 alin. (2) (pentru anul 2022 aceasta constituie 3100 lei, fiind majorată comparativ cu anul 2021 cu 900 lei).
De asemenea, legea a mai fost completată cu o prevede ce stipulează că salariaților din unitățile bugetare care, la data de 1 decembrie 2018, asigurau interimatul unei funcții publice de conducere și, la încetarea acestuia, au revenit în funcția exercitată anterior interimatului li se va achita diferența de salariu. Totuși, diferența de salariu se garantează în cazul în care salariile calculate prin aplicarea Legii nr. 270/2018 sunt inferioare salariilor medii lunare calculate pentru funcțiile ocupate anterior asigurării interimatului unei funcții publice de conducere.
În același timp, a fost majorată cu 4 clase succesive față de clasa de salarizare corespunzătoare funcției metodist în învățământul general și în învățământul profesional tehnic clasa de salarizare pentru funcțiile didactice psihopedagog, psihopedagog special, pedagog, logoped, psiholog din structurile de asistență psihopedagogică.
Totodată, ca urmare a atribuirii statutului de persoane cu funcție de demnitate publică directorilor Serviciului Fiscal de Stat și Serviciului Vamal, anexa nr. 3 din Lege este completată cu aceste funcții.
Prevederile au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2022.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
8790 views
The date of publishing:
06 January /2022 07:59
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
sectorul bugetar | salarizare | politica bugetar-fiscala | sporuri salariale
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.