News
Modul de stingere prin scădere şi luare la evidență specială a obligației fiscale poate fi modificat
Totodată, pct. 19 din Regulament care prevede că, în cazul în care faţă de contribuabil este intentată procedura de insolvabilitate, în Decizia privind luarea la evidență specială se includ sumele aferente perioadei de până la data intentării procedurii de insolvabilitate (atât creanțele validate, cât şi cele contestate), poate fi completat cu o sintagmă ce stabilește că sumele calculate după intentarea procedurii de insolvabilitate, pentru perioada de până la intentarea procedurii respective, vor fi luate la evidență specială în baza unei Decizii suplimentare privind luarea la evidență specială, data scadenței fiind data emiterii deciziei pe marginea controlului fiscal efectuat.
În aceste condiții, obligațiile fiscale ale contribuabililor aflați în procedură de insolvabilitate calculate conform dărilor de seamă pentru perioadele de până la intentarea procedurii de insolvabilitate, pentru care, la data intentării, nu a survenit termenul de raportare, vor fi calificate drept obligații de plată curente, în conformitate cu prevederile art. 2 din Legea insolvabilității nr. 149/2012.
Propunerile cu privire la completarea și îmbunătățirea proiectului vor fi acceptate până la 25 octombrie.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
1173 views
The date of publishing:
20 October /2021 15:05
Catalogul tematic
Administrare fiscală | Noutăți | Ordine SFS
Tags:
Proiect | ordin SFS | obligaţie fiscală | stingerea obligatiei
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.