News

Moldova și Ucraina vor solicita de la UE bani pentru reparația drumurilor

Republica Moldova și Ucraina vor solicita Uniunii Europene să includă drumurile și podurile lor în Rețeaua trans-europeană de transport (TEN-T) pentru a beneficia de finanțare din partea Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare și granturi de la UE. Potrivit comunicatului Serviciului de presă al Ministerului Infrastructurii al Ucrainei, ministerele de resort ale Ucrainei și Moldovei au convenit asupra pregătirii pînă la 1 octombrie 2016 a unei solicitări comune în acest sens. În această ordine de idei la finalul unei ședințe a grupelor de lucru, ce a avut loc la Chișinău săptămîna trecută, a fost semnat un protocol special. Potrivit Protocolului, de asemenea, pînă la 1 octombrie, Moldova și Ucraina vor opera modificări la Acordul privind comunicația internațională auto din 20 martie 1993, pentru liberalizarea transportului și anularea autorizațiilor de tranzit între cele două țări, vor semna Acordul privind serviciile aeriene între ambele țări pentru liberalizare în condițiile Acordului „Cer deschis” între Moldova și Uniunea Europeană care prevede sporirea numărului de frecvențe pentru transportatorii aerieni ucraineni. Plus la aceasta, se preconizează semnarea Acordului privind dezvoltarea coridorului internațional de transport Marea Baltică – Marea Neagră – Marea Caspică în domeniul transportului feroviar, precum atragerea Căii Ferate din Moldova în coridorul de transport și reducerea tarifelor pentru servicii.

via | www.noi.md

1419 views

The date of publishing:

01 August /2016 13:00

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

Moldova | Ucraina | reparatia drumurilor | Uniunea Europeană | finantare

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon