News

Moldovenii s-au obişnuit cu cardul bancar

”Anul acesta se împlinesc 20 de ani de când pentru prima a fost emis primul card bancar în Republica Moldova. De la un singur card în 1997 moldovenii în prezent utilizează peste 1,6 mil. de carduri bancare și numărul lor crește cu circa 40 mii în fiecare lună. Putem afirma că până la finele acestui an vom avea peste 1,8 milioane carduri bancare, iar în următorii 2-3 ani cardurile vor deveni un obiect necesar în portmoneul fiecărui cetățean”, scrie economistul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță. Primii 5 ani de la implementarea cardurilor bancare au fost marcați de o creștere rapidă a operațiunilor cu cardul, însă ele rămâneau nesemnificative. În 2001 volumul total al operațiunilor abia de depășea 200 mil. lei, ceea ce, raportat la PIB, reprezenta doar 1,1%. Au urmat alți cinci ani de creștere accelerată a peții cardurilor bancare, care în 2007, la 10 ani de la implementare, a ajuns la 8,2 mld. lei ceea ce reprezenta deja 15,3% din PIB. În 2017, volumul plăților cu cardul bancar, conform estimărilor, vor înregistra cifra record de 47 mld. lei - o creștere față de anul precedent cu circa 30%, ceea ce înseamnă că moldovenii trec de la salariul în plic la remunerarea pe card. Însă cardul, chiar dacă a intrat puternic în viața moldovenilor, totuși, încă nu se bucură de încredere. În 89% din cazuri cardurile bancare sunt folosite pentru extragerea banilor din bancomate. Altfel spus, bancomatele au înlocuit casieria întreprinderilor, iar rândurile de la contabilitate sau mutat la bancomate. Cetățenii noștri vor achita cu cardul în acest an doar 11,1% din banii primiți, restul sunt scoși de la bancomat, iar achitările se efectuează traditional - în numerar. Pe lângă neâncredere, mai persistă și cultura financiară slabă, precum și sărăcia populației, marea majoritate a cărora se deservesc la piețe, unde achitările cu cardul lipsesc. Totuși, situația se îmbunătățește an de an. În 2017 volumul achitărilor cu cardul va crește cu aproape 1,9 mld. lei - de la 3,3 mld. în 2016 la 5,2 mld. în acest an. Această creștere va aduce băncilor comerciale un venit suplimentar de circa 40 mil. lei. Atunci când clientul scoate banii de la bancomatul băncii, banca oferă de regulă acest serviciu pe gratis. Însă dacă clientul achită cu cardul bancar, banca solicită de la comercianți un comision care variază de la 1,5% la 3%. Teoretic vorbind, obiceiul moldovenilor de a scoate banii din bancomate, în defavoarea achitărilor cu cardul, vor provoca în acest an ratări de venituri pentru sectorul bancar de circa 800 mil. lei.

via | bani.md

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1364 views

The date of publishing:

12 September /2017 13:34

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

card bancar | achitari in numerar | salarii în plic | Veaceslav Ioniţă

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon