News

Monopolul fiscal. Consultarea publică a proiectului de lege

Întreprindere cu statut de monopol fiscal se va considera întreprinderea căreia Guvernul i-a atribuit respectivul statut. La rândul său, statutul oferă dreptul exclusiv doar pentru activitatea economică aferentă bunurilor, serviciilor, grupurilor de bunuri sau grupurilor de servicii definite de Executiv la momentul atribuirii statutului de monopol fiscal întreprinderii respective.
 
Ministerul Economiei propune pentru consultări publice proiectul legii pentru modificarea Legii nr.845/1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi.

 

În nota informativă la proiect autorii susțin că în condițiile economiei de piață rolul statului este limitat la problemele esențiale ce privesc apărarea și promovarea interesului public în activitatea economică, desfășurată nemijlocit de către agenții economici pe baza autonomiei lor juridice. În consecință, pentru apărarea și promovarea unor interese de ordin general, statul acționează în mod indirect, prin intermediul Guvernului, care pune în acțiune pârghiile sale specifice - impozite, taxe, licențe, garantarea guvernamentală a unor credite, lansarea comenzilor de stat etc. și îndeosebi prin politica sa legislativă.

 

Astfel, monopolizarea de către stat a domeniilor de activitate, prin intermediul cărora entitățile publice își exercită funcțiile legate de apărarea și securitatea statului, precum și a celor în care sunt produse și comercializate anumite tipuri specifice de mărfuri (servicii) nu aduc atingere principiilor economiei de piață și concurenței libere.

 

Totodată, drepturile exclusive sunt cele acordate de o autoritate publică competentă prin orice act normativ, al cărui efect este limitarea de a exercita o activitate economică în cadrul unei anumite zone geografice la una sau mai multe întreprinderi și care afectează substanțial capacitatea altor întreprinderi de a desfășura o astfel de activitate în zona respectivă. Potrivit art.2 alin.(3) din Legea concurenței, întreprinderile care prezintă caracter de monopol fiscal se supun prevederilor acestei legi și, în special, regulilor de concurență în măsura în care aplicarea acestor prevederi nu împiedică, în drept sau în fapt, îndeplinirea misiunii speciale care le-a fost încredințată.

 

Data limită pentru propuneri, sugestii și comentarii este ziua de 23 mai 2022. Acestea pot fi expediate în adresa persoanei (Voicu Ina (șef Direcție analiză, monitorizare și evaluare a politicilor), email: ina.voicu@me.gov.md, număr de telefon 022 250 671).

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Economiei

1005 views

The date of publishing:

13 May /2022 07:58

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

monopol fiscal | concurența | proiect de lege | consultari publice

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon