News

Munca la negru va fi penalizată mai dur

Munca la negru va fi penalizată mai dur în R. Moldova. Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei propune modificarea și completarea Codului Contravențional astfel încât să poată fi amendați atât angajatorii care utilizează munca nedeclarată, cât și persoanele care au acceptat să lucreze fără carnet de muncă. Potrivit documentului propus pentru dezbateri publice, persoanele fizice care vor lua la muncă neoficial până la șapte persoane vor fi sancționate cu amenzi de la două mii la patru mii de lei, iar persoanele juridice – vor fi amendate chiar cu zece mii de lei pentru fiecare persoană identificată ca fiind angajată „la negru”. Dacă vor angaja neoficial mai mult de opt persoane, agenții economici riscă amenzi de până la 140 de mii de lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 240 de ore sau chiar închisoare de la un an la doi ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la cinci ani. În plus, agenții economici vor achita penalități în bugetul statului. „Contribuabilul care va utiliza munca nedeclarată va achita o penalitate sub forma impozitului pe venit în cuantum calculat conform cotelor stabilite din salariul mediu lunar pe economie din anul precedent, pentru 12 luni, pentru fiecare persoană admisă la munca nedeclarată”, se propune în proiectul de lege. Ministerul Muncii propune sancțiuni și pentru cetățenii care vor accepta să muncească fără carnet de muncă. Aceștia vor achita amenzi cuprinse între două mii și trei mii de lei. Același proiect de lege mai prevede sancționarea agenților economici care nu achită la timp salariile angajaților. Cei care vor depăși cu trei luni termenul stabilit de plată a salariilor, pensiilor, burselor, indemnizaţiilor, contribuţiilor de asigurări sociale și medicale obligatorii şi a altor plăţi cu caracter permanent, vor plăti amenzi cuprinse între 40 de mii și 100 de mii de lei. Dacă nu se vor conforma legii, angajatorii riscă și închisoare de la șase luni la un an, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la trei ani. Promovarea acestui proiect va contribui la diminuarea considerabilă a fenomenului muncii nedeclarate şi ale consecinţelor acesteia, precum şi la asigurarea unui grad mai înalt de realizare a dreptului la muncă, motivează autorii proiectului în nota informativă. Potrivit statisticilor, în ultimii cinci ani, în Moldova au fost întreprinse controale la 1101 agenţi economici şi 233 de angajatori persoane fizice, fiind depistate mai mult de 4 500 de persoane angajate ilegal, dintre care 232 minori, care primeau salarii neoficiale. O situaţie extrem de alarmantă o reprezintă cazurile în care persoane angajate nelegal se accidentează în muncă. Pe parcursul anilor 2010-2015 au fost identificate 23 de cazuri, în urma cărora au fost accidentate grav 11 persoane, iar alte 13 au murit.

via | www.ziarulnational.md

Instituții:

Ministerul Muncii și Protecției Sociale

5430 views

The date of publishing:

25 May /2016 13:00

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

munca la negru | penalități | MMPSF | Moldova | salariaţilor | angajati

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon