News

Operațiunea de Urgență Covid-19 în Republica Moldova

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale propune pentru consultări publice proiectul „Planului de implicare a părților interesate”, elaborat de Banca Mondială pentru Proiectul „Răspuns de Urgenţă la COVID-19”. Proiectul Operațiunea de Urgență Covid-19 în Republica Moldova are drept scop abordarea deficitului critic de finanțare a Republicii Moldova pentru răspunsul la situații de urgență, conștientizând în același timp nevoia de a concepe investiții care pot ajuta la sprijinirea consolidării sistemului de sănătate pe termen lung pentru o țară aflată într-un punct critic al tranziției, se spune în document. Acesta cuprinde cinci componente (Consolidarea rețelei de Unități de terapie intensivă (UTI) și laboratoare; Consolidarea capacității guvernului, a publicului și a personalului din prima linie pentru a răspunde la situații de urgență și epidemii; Atenuarea efectului de răsfrângere al măsurilor de izolare asupra populației sărace; Managementul implementării, monitorizarea și evaluarea; Componentă de răspuns la situații excepționale), obiectivul general fiind declarat definirea unui program de implicare a părților interesate, inclusiv dezvăluirea și consultarea informațiilor publice, pe întreg ciclul de proiect. Propunerile și obiecțiile asupra proiectului pot fi inaintate până la data de 5 aprilie 2020 la adresa oleg.hincu@msmps.gov.md.

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Sănătăţii

1467 views

The date of publishing:

01 April /2020 08:01

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

Proiect | covid19 | părți interesate | monitorul.fisc.md

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon