News
Paşaportizarea animalelor în Republica Moldova
În şedinţa de ieri Guvernul a aprobat instituirea Registrului de stat al animalelor şi a Regulamentului cu privire la ținerea acestuia.
Documentul stabilește modul de ținere a Registrului de stat al animalelor (RSA), dreptul de acces la acesta, asigurarea securităţii și integrităţii informației, dar şi procedura de înregistrare, modificare și radiere a informației din RSA.
Proprietarul Registrului este statul, posesor - Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, deținător – IP STISC. În calitate de registratori sunt indicate subdiviziunile I.P. „STISC”, ANSA şi subdiviziunile teritoriale ale acesteia şi posturile de control sanitar-veterinare din cadrul posturilor vamale.
Conform prevederilor Regulamentului, toate persoanele fizice şi juridice din RM urmează să furnizeze date despre animale și exploatațiile pe care le dețin, depunând o cerere de model aprobat, în baza căreia va fi efectuată identificarea și înregistrarea animalelor și a exploatațiilor în RSA.
Obiecte informaționale care vor fi înregistrate în Registru sunt persoanele fizice şi juridice, exploatațiile, animalele şi mijloacele de identificare a acestora şi documentele pentru animal, care includ cererea de identificare, mișcare şi declarare oricărui eveniment; pașaportul individual pentru bovine; formularele de identificare, mișcare şi declarare evenimente.
Pentru includerea în RSA vor fi necesare date despre obiectele informaţionale, care conţin informaţii despre deținătorul animalului (persoană fizică sau juridică), dar şi despre anumal: datele despre animal: numărul de identificare al animalului; IDNP al deținătorului (pentru persoane fizice); IDNO al deținătorului (pentru persoane juridice); numărul și seria pașaportului pentru bovine; data completării pașaportului pentru bovine; data nașterii; rasa; sexul; IDZ al mamei animalului; codul anterior în cazul importului din țările care nu sînt membre ale UE; data importului în țară; datele despre moartea, sacrificarea animalului; data dispariției şi regăsirii acestuia etc.
Conform Regulamentului, în cadrul operaţiunilor de prelucrare a datelor cu caracter personal va fi asigurată respectarea drepturilor subiecţilor acestora, conform prevederilor Legii privind protecţia datelor cu caracter personal. Controlul intern asupra modului de ținere a RSA va fi efectuat de către Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.
Pentru implementarea proiectului statul nu va suporta careva cheltuieli financiare suplimentare, altele decât cele prevăzute de la bugetul de stat, se spune în nota informativă la proiectul hotărârii de Guvern pentru aprobarea Regulamentului cu privire la ţinerea Registrului de stat al animalelor.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
1878 views
The date of publishing:
12 July /2018 08:01
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
registru | animale | Hotarire de Guvern | ministerul agriculturii
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.