News

Pe piața muncii sunt solicitate persoanele cu nivel de instruire secundar profesional

Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), la momentul actual sunt înregistrate 13674 locuri de muncă vacante, în creștere față de numărul înregistrat acum două săptămâni, când angajatorii erau în așteptarea a 12987 angajați. Cele mai multe locuri vacante sunt înregistrare, tradițional, în Chișinău (5906) și în Bălți (1906), iar cele mai puține în Fălești (47) și Drochia (46). Pentru persoanele cu nivel de instruire superior şi mediu de specialitate sunt disponibile 2549 locuri de muncă sau circa 19% din numărul total dintre cele vacante. Sunt solicitați specialiștii din domeniul sănătății, pentru care avem vacante 415 locuri de muncă, dintre care 154 medici specialiști și 151 asistenți medicali. Inspectorii și ofițerii, de asemenea, sunt la mare căutare, fiind înregistrate 339 locuri disponibile pentru acești specialiști. În învățământ există 254 locuri de muncă vacante, dintre care 130 sunt pentru educatori. De asemenea, se caută 236 specialiștii în activitatea financiară, economică sau comercială, 227 ingineri și tehnicieni, 183 – în domeniul marketingului etc. Pentru persoanele cu nivel de instruire secundar profesional și pentru muncitorii necalificați, ANOFM oferă 11125 locuri de muncă, ceea ce constituie 81% din numărul total. Cele mai multe locuri vacante sunt pentru lucrătorii în industria textilă și confecții – 3075, majoritatea fiind disponibile pentru cusători – 2765. Pentru operatori, aparatiști și mașiniști la instalații sunt propuse 1211 locuri, iar pentru lucrătorii calificați în întreprinderile industriale – 1054. De asemenea, mai sunt înregistrate 1039 locuri vacante în transport și telecomunicații, 1007 – în domeniul vânzărilor, 431 – în domeniul hotelier, 408 – în cel al serviciilor personale, 365 – în sectorul construcțiilor etc. ANOFM mai informează că persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă sau pot accesa Portalul pieţei muncii: www.angajat.md, unde sunt postate locurile vacante oferite în fiecare raion, pe profesii.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM)

1208 views

The date of publishing:

24 June /2019 16:00

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

ANOFM | monitorul.fisc.md | locuri de muncă vacante

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon