News
Persoanele fizice cu venit anual ce depășește 360 mii lei vor rămâne fără scutirea personală
Contribuabilii (persoane fizice rezidente) care nu desfăşoară activitate de întreprinzător și care au un venit anual mai mare de
360 mii lei din surse impozabile, cu excepția veniturilor prevăzute la art. 90
1, nu vor avea dreptul să beneficieze de scutirea personală stabilită anual la art. 33 alin. (1) din Codul fiscal (CF).
Ministerul Finanțelor propune spre consultare publică
proiectul cu privire la modificarea unor hotărâri ale Guvernului. Scopul proiectului constă în aducerea prevederilor unor Regulamente în concordanță cu modificările și completările operate în CF prin Legea nr.122 din 16 august 2019 (publicată MO din 6 septembrie curent).
Reamintim că prin această lege în CF au fost operate modificări, inclusiv cele ce reglementează dreptul la utilizarea scutirii personale, fiind introdus plafonul veniturilor de 360 mii lei, la depășirea căruia persoana fizică nu mai are dreptul de a utiliza scutirea personală.
Astfel, poate fi modificată Hotărârea Guvernului nr. 693 din 11 iulie 2018 „Cu privire la determinarea obligaţiilor fiscale aferente impozitului pe venit” și Regulamentul cu privire la reținerea impozitului pe venit din salariu și din alte plăți efectuate de către angajator în folosul angajatului, precum și din plățile achitate în folosul persoanelor fizice care nu practică activitate de întreprinzător pentru serviciile prestate și/sau efectuarea de lucrări, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.697 din 22 august 2014.
Proiectul prevede operarea modificărilor ce țin de limitarea dreptului de utilizare a scutirii personale de către persoanele fizice care obțin venit în sumă mai mare decât plafonul stabilit. În acest mod, dreptul la scutire personală îl vor avea persoanele fizice rezidente care au un venit anual impozabil mai mic de 360 mii lei.
În același timp, în proiect se menționează că prevederile în cauză nu lezează dreptul contribuabilului de aplicare a scutirilor specificate în art.34 (scutiri acordate soțului/soției) și art.35 din CF (scutiri acordate persoanelor întreținute), fiind propusă precizarea condițiilor de naștere a obligației de depunere a Declarației cu privire la impozitul pe venit de către persoane fizice în cazurile de pierdere a dreptului la scutirile suplimentare (pentru soț (soție) și pentru persoanele întreținute) pe parcursul anului.
Astfel, dacă pe parcursul perioadei declarate contribuabilul a beneficiat de scutirea personală şi de scutirea acordată de soţie(soţ), în cazul divorțului dreptul la utilizarea scutirii suplimentare acordate soției (soțului) se pierde, urmând a se aprecia existența obligației de prezentare a declarației cu privire la impozitul pe venit prin prisma corespunderii prevederilor art.83 alin.(2) din CF1.
Totodată, în cazul scutirii pentru persoanele întreţinute se va ţine cont de veniturile din orice sursă de venit obţinute de către acestea (atât cele impozabile, cât şi cele neimpozabile) din sursele aflate în Republica Moldova, precum și din orice surse aflate în afară, cu excepția sumei alocaţiilor achitate din mijloacele bugetului de stat pentru persoanele cu dizabilităţi în urma unei afecţiuni congenitale sau din copilărie şi pentru persoanele cu dizabilităţi severe şi accentuate.
Angajatul va pierde dreptul la scutire pentru persoana întreținută, dacă aceasta a obținut venit în mărime ce depășește suma scutirii personale (11280 lei pentru anul 2019).
Totodată, conform proiectului, baza valorică a acţiunilor dobândite până la data de 1 ianuarie 1998 se va determina reieşind din valoarea unei acţiuni la data de 31 decembrie 1997, care se calculează ca raportul dintre capitalul social şi numărul total al acţiunilor. În același timp, reducerile şi majorările bazei valorice a activelor de capital care au avut loc până la 1 ianuarie 1998 se efectuează conform actelor normative în vigoare până la acea dată.
Proiectul poate fi consultat până la data de 2 octombrie curent.
_______________
Art.83 alin.2
Sînt obligaţi să prezinte declaraţia cu privire la impozitul pe venit:
a) persoanele fizice (cetăţenii Republicii Moldova, cetăţenii străini, apatrizii, inclusiv membrii societăţilor şi acţionarii fondurilor de investiţii) care au obligaţii privind achitarea impozitului;
a1) persoanele care practică activitate profesională, indiferent de prezenţa obligaţiei privind achitarea impozitului;
b) persoanele fizice rezidente (cetăţenii Republicii Moldova, cetăţenii străini şi apatrizii, inclusiv membrii societăţilor şi acţionarii fondurilor de investiţii) care nu au obligaţii privind achitarea impozitului, dar:
- obţin venit impozabil din surse altele decît salariul, cu excepţia cazurilor în care obţin venituri impozabile doar din plăţile primite conform art.90, care depăşeşte suma scutirii personale de 11280 lei pe an, acordate conform art.33 alin.(1);
- obţin venit impozabil sub formă de salariu, care depăşeşte suma de 33000 lei pe an, cu excepţia persoanelor fizice care obţin venit sub formă de salariu la un singur loc de muncă;
- obţin venituri impozabile atît sub formă de salariu, cît şi din orice alte surse, a căror sumă totală depăşeşte 33000 lei pe an;
- obţin venit impozabil care depăşeşte suma de 33000 lei pe an doar din plăţile primite conform art.90;
- direcţionează un cuantum procentual din impozitul pe venit calculat anual la buget;
b1) persoanele fizice nerezidente care obţin venituri conform art.74;
c) persoanele juridice rezidente, inclusiv cele specificate la art.512 şi 513, cu excepţia autorităţilor publice şi instituţiilor publice, indiferent de prezenţa obligaţiei privind achitarea impozitului;
d) formele organizatorice rezidenţi cu statut de persoană fizică, potrivit legislaţiei, indiferent de prezenţa obligaţiei privind achitarea impozitului;
e) reprezentanţa permanentă a nerezidentului în Republica Moldova, indiferent de prezenţa obligaţiei privind achitarea impozitului.
4931 views
The date of publishing:
30 September /2019 11:00
Catalogul tematic
Administrare fiscală | Legislație fiscală | Persoana fizică | Scutiri pentru persoanele întreținute
Tags:
scutire | persoane fizice | activitate de intreprinzator | Cod fiscal
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.