News

Piața creditelor și depozitelor în luna august 2021

Volumul creditelor noi acordate a sporit în luna august curent cu 53,6% față de aceeași perioadă din anul precedent și a atins 4,02 mld. lei, comunică Banca Națională ale Moldovei (BNM). Din volumul total al creditelor acordate, 69,5% reprezintă creditele în moneda națională, care au constituit circa 2,8 mld. lei (-13,5% față de luna iulie curent și +43,7% în raport cu august 2020); 29,8% - creditele în valută, al căror volum recalculat în lei a constituit circa 1,2 mld. lei (+7,2% față de luna iulie și +90,6% față de august 2020); 0,7% au revenit creditelor atașate la cursul valutei, care au constituit 27,7 mil. lei (-53,3% față de luna iulie și -37,8% față de august 2020).

 

În perioada analizată cele mai atractive au fost creditele cu termenul de rambursare de la 2 până la 5 ani, ponderea acestora fiind de 52,3% în totalul creditelor acordate, dintre care persoanelor juridice au fost oferite 32,2%. Creditele în moneda națională au fost reprezentate, preponderent, de cele acordate persoanelor fizice (52,1%) și de creditele acordate societăților comerciale nefinanciare (39,6%). Împrumuturile în valută au fost solicitate, preponderent, de către societățile comerciale nefinanciare (97%), ponderea majoră (51,4%) revenind comerțului.

 

Rata medie la creditele noi acordate în moneda națională a constituit 6,78%, la cele în valută – 3,89%, iar la cele atașate la cursul valutei – 4,44%. Comparativ cu luna iulie, rata medie la creditele acordate în august în moneda națională s-a micșorat cu 0,11 p.p. Persoanelor juridice le-au fost acordate credite cu o rată medie de 8,23%, persoanelor fizice care practică activitate de întreprinzător – 8,62%, iar persoanelor fizice – cu o rată de 5,44%. La creditele în valută rata medie s-a micșorat cu 0,01 p.p. Persoanelor juridice le-au fost acordate credite cu o rată medie de 3,89% și persoanelor fizice – cu 6,97%. Comparativ cu perioada similară a anului precedent, rata medie nominală ponderată la creditele acordate în moneda națională a scăzut cu 1,02 p.p., la cele în valută – cu 0,30 p.p.

 

Conform datelor BNM, în luna august 2021 depozitele noi atrase la termen au constituit 2,6 mld. lei, în creștere cu 23,6% față de perioada similară al anului trecut. Volumul depozitelor atrase a constituit: în moneda națională – 1,5 mld. lei (+0,7% față de luna precedentă și +5,8% față de august 2020); în valută recalculat în lei – 1,1 mld. lei (+7,0% față de luna precedentă și + 61,0% față de august 2020). Ponderea depozitelor atrase în moneda națională a constituit 58,0%, a celor în valută – 42,0%.

 

Depozitele noi atrase au fost reprezentate de depozitele persoanelor fizice, cu o pondere de 80,1% (40,6% fiind depozitele atrase în moneda națională și 39,5% – în valută). Cele mai atractive au fost depozitele cu termene de la 2 până la 5 ani (36,7% din total), rata medie constituind 3,13%, iar la cele în valută – 0,44%.

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Banca Naţională a Moldovei

920 views

The date of publishing:

22 September /2021 07:57

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

Credite | depozite | BNM | august 2021 | monitorul.fisc.md

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon