News

PIB în trimestrul II a sporit cu 5,2%

În trimestrul II al anului curent Produsul intern brut (PIB), în serie brută, a constituit 44166 mil. lei și este în creștere cu 5,2% față de trimestrul II 2017, informează Biroul Național de Statistică. PIB a crescut datorită rezultatelor semnificative înregistrate în unele activități economice, precum comerțul cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor, transport și depozitare, activități de cazare și alimentație publică, industria extractivă, industria prelucrătoare, producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat, distribuția apei, salubritate, gestionarea deșeurilor, activități de decontaminare. De asemenea, la creșterea PIB-ului au contribuit și rezultatele din domeniul construcțiilor cu o pondere de 10,4%. Agricultura, silvicultura și pescuitul au o pondere de 5,9% la formarea PIB. În același timp, impozitele nete pe produs au avut o pondere de 14,0% la formarea PIB, volumul lor majorându-se cu 2,2% față de anul trecut. Din punct de vedere al utilizării PIB, creșterea s-a datorat consumului final al gospodăriilor populației, cu o rată de 83,8%, majorare a volumului cu 3,3% și formării brute de capital fix cu o pondere de 25,8% la formarea PIB și o majorare a volumului cu 9,3%. Pe de altă parte, BNS informează că impact negativ asupra indicelui volumului fizic al PIB a avut exportul net (-2,1%), consecință a contribuției mult mai accentuate la formarea PIB a importurilor de bunuri și servicii - 58,8% față de cea a exporturilor de bunuri și servicii - 30,8%. În același timp, în semestrul I al anului 2018, PIB a constituit, în valoare nominală, 81 775 mil. lei, fiind în creştere cu 4,5% faţă de semestrul I 2017.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Biroul Naţional de Statistică al RM

1106 views

The date of publishing:

18 September /2018 08:01

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

PIB | statistica | servicii | volum

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon