News
Planul de acțiuni al Guvernului pentru anii 2016-2018 a fost aprobat
În ședința de ieri a
Cabinetului de miniștri a fost a
probat Planul de acțiuni al Guvernului pentru anii 2016-2018, în scopul implementării Programului de activitate al Executivului și a asigurării procesului de
monitorizare și evaluare a realizării
obiectivelor stabilite.
Documentul conține peste 1200 de acţiuni ce prevăd ajustarea legislaţiei Republicii Moldova la standardele şi principiile europene, eradicarea corupției, elaborarea politicilor pentru consolidarea relațiilor dintre cele două maluri ale Nistrului, fortificarea capacităților de apărare și reintegrare a țării.
Totodată, Planul cuprinde şi măsuri care vizează dezvoltarea economiei, crearea locurilor de muncă, prestarea serviciilor publice accesibile și cost-eficiente, asigurarea protecției sociale pentru grupurile vulnerabile ale populației, asigurarea accesului la educație și sănătate de calitate.
De asemenea, preocupările Executivului sunt orientate spre consolidarea și stabilizarea sectorului bancar, sancționarea și combaterea fraudelor financiare, precum și protejarea veniturilor cetățenilor.
Planul a fost elaborat în baza Programului de activitate al Guvernului 2016-2018, Strategiei Naționale de Dezvoltare “Moldova 2020”, Acordului de Asociere RM-UE, notelor informative din partea partenerilor externi și programelor de suport bugetar din partea Uniunii Europene.
via | gov.md
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
3

1852 views
The date of publishing:
23 June /2016 12:00
Catalogul tematic
Noutăți
0 comments
New account
Repeat password *
Sign in
Sign in can be to do with e-mail adresss or login
E-mail/Login *
Password *