News
Prevederi noi în Codul fiscal: TVA pentru mărfurile și serviciile procurate
Articolul 102 din Codul fiscal a fost modificat, noua redacție a acestuia fiind publicată în ediția Monitorului Oficial din 29 decembrie 2017, data intrării în vigoare fiind 1 ianuarie curent.
Astfel, modificările prevăd că suma TVA, achitată sau care urmează a fi achitată pe valorile materiale și serviciile procurate care sunt folosite pentru efectuarea livrărilor scutite de TVA fără drept de deducere, nu se deduce şi se raportează la costuri sau la cheltuieli.
Totodată, suma TVA, achitată sau care urmează a fi achitată pe valorile materiale și serviciile procurate, folosite pentru efectuarea livrărilor impozabile şi scutite de TVA fără drept de deducere, se deduce dacă se referă la livrările impozabile.
Noua redacție a articolului 102 prevede că mărimea deducerii sumei TVA se determină lunar prin aplicarea proratei faţă de suma TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile material și serviciile procurate, utilizate pentru efectuarea livrărilor impozabile, precum şi celor scutite de TVA fără drept de deducere.
Se permite spre deducere suma TVA achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile material și serviciile procurate, folosite pentru efectuarea livrărilor scutite de TVA fără drept de deducere, dacă mărimea raportului dintre livrările scutite de TVA fără drept de deducere și totalul livrărilor impozabile şi al livrărilor scutite de TVA fără drept de deducere este mai mică decât coeficientul de 0,05.
Deducerea sumei TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale și serviciile procurate care sunt utilizate pentru efectuarea livrărilor ce nu constituie obiecte impozabile cu TVA se efectuează similar livrărilor impozabile.
În același timp, suma TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale și serviciile procurate, utilizate pentru efectuarea livrărilor ce nu constituie obiecte impozabile cu TVA nu se deduce şi se raportează la costuri sau la cheltuieli.
Sumele TVA deduse de subiectul impozabil pe mărfurile și serviciile procurate se exclud din deducere şi se raportează la costuri sau la cheltuieli în cazul modificării regimului fiscal pentru livrarea mărfurilor și serviciilor în procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător din impozabil în scutit de TVA fără drept de deducere sau în cazul schimbării destinaţiei utilizării mărfurilor pentru efectuarea livrărilor scutite de TVA fără drept de deducere în locul livrărilor impozabile.
Din deducere se exclud sumele TVA în mărimea atribuită anterior la deducere pentru stocurile de mărfuri rămase, iar pentru mijloacele fixe şi imobilizările necorporale supuse amortizării – în mărimea sumei TVA aferente valorii contabile, fără a lua în considerare valoarea reevaluată. Sumele TVA care se exclud din deducere se raportează la costuri sau la cheltuieli.
Raportarea în cazul modificării regimului fiscal se efectuează în perioada fiscală în care a avut loc modificarea regimului fiscal din livrare impozabilă în livrare scutită de TVA fără drept de deducere, iar în cazul schimbării destinaţiei utilizării mărfurilor se efectuează la momentul utilizării mărfurilor în calitate de materie primă, materiale sau mijloc fix pentru efectuarea livrărilor scutite de TVA fără drept de deducere în locul livrărilor impozabile.
Noile prevederi stipulează că sumele TVA raportate la costuri sau la cheltuieli pe mărfurile și serviciile procurate se deduc în cazul modificării regimului fiscal pentru livrarea mărfurilor și serviciilor în procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător din scutit de TVA fără drept de deducere în impozabil sau în cazul schimbării destinaţiei utilizării mărfurilor pentru efectuarea livrărilor impozabile în locul livrărilor scutite de TVA fără drept de deducere.
Se deduc sumele TVA în mărimea atribuită anterior la costuri sau la cheltuieli pentru stocurile de mărfuri rămase, iar pentru mijloacele fixe şi imobilizările necorporale supuse amortizării – în mărimea sumei TVA aferente valorii contabile, fără a lua în considerare valoarea reevaluată.
Deducerea sumelor TVA în cazul modificării regimului fiscal se efectuează în perioada fiscală în care a avut loc modificarea regimului fiscal din livrare scutită de TVA fără drept de deducere în livrare impozabilă, iar în cazul schimbării destinaţiei utilizării mărfurilor se efectuează la momentul utilizării mărfurilor în calitate de materie primă, materiale sau mijloc fix pentru efectuarea livrărilor impozabile în locul livrărilor scutite de TVA fără drept de deducere.
Este important să cunoaștem că nu se deduce şi se raportează la costurile sau cheltuielile perioadei suma TVA achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile și serviciile procurate care nu sunt folosite pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător, pe mărfurile procurate, care, în procesul activităţii de întreprinzător, au fost sustrase sau au constituit deşeuri peste limitele lunare stabilite de conducător, precum şi pe valoarea care nu a fost supusă amortizării mijloacelor fixe casate.
Totodată, suma TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile material și serviciile procurate de către subiectul impozabil în scopul organizării de activităţi distractive ce nu ţin de domeniul activităţii sale de întreprinzător nu se deduce şi se raportează la cheltuieli. În acest caz, subiecţii impozabili a căror activitate de întreprinzător constă în organizarea distracţiilor şi timpului liber, iar valorile materiale sunt folosite nemijlocit pentru desfăşurarea acestei activităţi, au dreptul la deducerea sumei TVA pe valorile materiale şi serviciile procurate.
O nouă prevedere a articolului oferă subiectului impozabil dreptul la deducerea sumei TVA, achitată pe valorile materiale și serviciile procurate dacă acesta dispune de factura fiscală la valorile și serviciile menționate pentru care a fost achitată TVA, de documentul eliberat de organul vamal, care confirmă achitarea TVA la mărfurile importate și de documentul care confirmă achitarea TVA pentru serviciile importate.
În același timp, dacă, după vânzarea valorilor materiale gajate de către creditorul gajist sau de către persoana desemnată de acesta, debitorul gajist nu emite factura fiscală în termen de 15 zile de la vânzare, subiectul impozabil are dreptul la deducerea sumei TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, în baza ordinului de plată privind achitarea valorii, inclusiv TVA pentru valorile materiale gajate.
În cazul în care factura fiscală pentru serviciile a căror livrare se realizează regulat, pe o perioadă de 6 luni calendaristice consecutive, precum şi pentru energie electrică sau termică, gaz natural, servicii publice de telefonie fixă şi mobilă, servicii comunale, este primită de către cumpărător până la data de 10 a lunii următoare celei în care a avut loc livrarea documentată prin factura fiscală, subiectul are dreptul la deducerea sumei TVA achitată la efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător în luna în care a avut loc livrarea acestora.
Totuși, dacă factura fiscală pentru livrarea mărfurilor este primită de subiectul impozabil ulterior perioadei fiscale în care aceasta a fost emisă, acesta are dreptul la deducerea sumei TVA, achitată sau care urmează a fi achitată la efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător în perioada fiscală în care factura fiscală respectivă a fost primită de către cumpărător
Livrarea în privinţa căreia se permite deducerea sumei TVA achitată sau care urmează a fi achitată, pe mărfurile și serviciile procurate trebuie să fie efectuată subiectului impozabil de către furnizorul care a eliberat factura fiscală.
Subiectul impozabil este în drept să deducă suma TVA numai în cazul în care factura fiscală este înregistrată în Registrul general electronic al facturilor fiscale . Dacă furnizorul nu a înregistrat factura fiscală eliberată în Registru, cumpărătorul va avea dreptul la deducerea sumei TVA, cu informarea Serviciului Fiscal de Stat despre nerespectarea de către furnizor a prevederilor ce țin de înregistrarea obligatorie a facturii fiscale în Registrul general electronic al facturilor fiscale.
O altă prevedere a articolului menționează că suma TVA achitată sau care urmează a fi achitată, pentru întreţinerea, funcţionarea şi reparaţia autoturismelor folosite de către persoanele specificate la grupele minore 112 şi 121 din Clasificatorul ocupaţiilor se deduce doar pentru un singur autoturism pentru fiecare persoană specificată la grupele minore 112 şi 121.
Totodată, suma TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, pentru întreţinerea a mai mult de un singur autoturism folosit de către persoanele specificate la grupele minore 112 şi 121 din Clasificatorul ocupaţiilor nu se deduce şi se raportează la costuri sau la cheltuieli.
În cazul procurării de pe teritoriul ţării a valorilor materiale, serviciilor de la un furnizor inclus în lista contribuabililor obligaţi să utilizeze facturi fiscale electronice (e-factura), subiectul impozabil are dreptul la deducerea sumei TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, dacă dispune de factura fiscală electronică, eliberată de furnizor în modul stabilit de Serviciul Fiscal de Stat.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
7561 views
The date of publishing:
09 January /2018 12:01
Catalogul tematic
T.V.A. | Servicii electronice | Legislație fiscală | Persoană juridică | Deduceri fiscale
Tags:
factura fiscală | e-Factura | TVA | restituirea TVA | deduceri fiscale
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.