News
Procedura de raportare a informației privind amenzile contravenționale aplicate
Proiectul are ca obiectiv stabilirea unei proceduri de raportare a informației cu privire la amenzile contravenționale aplicate.
Prin proiect se urmărește stabilirea unei proceduri de raportare a informației cu privire la amenzile contravenționale aplicate și utilizarea acestor date de către Serviciul Fiscal de Stat, astfel încât să fie asigurată evidența analitică conformă privind calcularea și achitarea amenzilor aplicate în cadrul procesului contravențional, precum și urmărirea plenitudinii încasărilor efectuate și raportarea acestora.
La moment, autoritățile care au întocmit procese-verbale cu privire la contravenție, țin evidența sumelor amenzilor contravenționale care au fost aplicate, neavând însă toată informația cu privire sumele amenzilor achitate. Astfel, autoritatea care a întocmit procesul-verbal cu privire la contravenție, respectiv a aplicat o amendă contravențională, deține informația cu privire la suma amenzii aplicate, dar nu deține sistemic informația cu privire la amenda achitată, informație deținută de Serviciul Fiscal de Stat. Pe de altă parte, SFS deține informația cu privire la amenda contravențională achitată, dar nu deține informația cu privire la amenda contravențională aplicată.
Situația respectivă nu permite o bună evidență a sumelor amenzilor contravenționale aplicate și achitate/neachitate, deoarece există o ruptură între deținătorul informației cu privire la suma aplicată și a celei cu privire la suma achitată.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
984 views
The date of publishing:
19 August /2020 08:01
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
amenzi | Proiect
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.