News

Proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2019 (prezentare)

Proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2019 elaborat de Ministerul Finanţelor urmează a fi înaintat spre aprobare Guvernului. Documentul a fost examinat în cadrul ședinței Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective (CNCNC). Astfel, veniturile bugetului public naţional pentru anul 2019 vor constitui 63432,3 mil. lei, veniturile precizate pentru anul curent fiind de 57963,5 mil. lei. În acelaşi timp, în anul viitor am putea avea cheltuieli ale bugetului public naţional de 69171,0 mil., în creştere cu 6145 mil. faţă de anul 2018. Deficitul bugetului public naţional pentru anul 2019 va fi de 5738,7 mil. lei. La bugetul de stat sunt planificate venituri în sumă de 42125,5 mil. lei, cheltuielile fiind prognozate la nivel de 47664,2 mil. lei. Pentru bugetele locale sunt estimate venituri şi cheltuieli în sumă de 14255,9 mil. lei. Veniturile şi cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat sunt propuse în sumă de 19339,0 mil. lei, iar cele ale fondurilor asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală – în mărime de 6733,3 mil. lei. Conform proiectului, în structura veniturilor bugetului de stat pe anul 2019 veniturile din impozite şi taxe vor constitui 37337,4 mil. lei, din granturi – 1960,2 mil. lei, iar alte venituri vor fi acumulate în sumă de 2804,9 mil. lei. Tranferurile în cadrul bugetului public naţional vor atinge 23 mil. lei. La partea de cheltuieli, se prevede că cele curente vor constitui 41122,2 mil. lei faţă de 35802,9 mil. lei precizate pentru anul curent. Cheltuielile capitale ar urma să atingă nivelul de 6542,0 mil. lei. Sub aspect funcţional, cele mai mari cheltuieli vor fi alocate învăţământului (circa 10604 mil. lei), protecţiei sociale (9585,0 mil. lei), serviciilor de stat cu destinaţie generală (8536,2 mil. lei) şi serviciilor în domeniul economiei (8149,3 mil. lei). Principalele fonduri şi programe ale bugetului de stat pentru anul 2019 sunt prognozate în mărime de: • Fondul rutier - 1024,1 mil. lei • Programul de reparație a drumurilor publice naționale - 950 mil. lei • Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural – 900 mil. lei • Fondul pentru Eficiență Energetică – 480 mil. lei • Fondul ecologic național – 289,9 mil. lei • Fondul național pentru dezvoltare regională - 220 mil. lei • Fondul de susținere a populației - 86,1 mil. lei • Fondul viei și vinului – 47,8 mil. lei Conform proiectului, produsul intern brut în anul 2019 va constitui 209,3 mld. lei. Totodată, rata medie a inflaţiei este pognozată la 4,9%, creşterea exporturilor – de 13,1%, iar ale importurilor – de 9,4%. Salariul nominal mediu lunar în anul 2019 va fi de 6975 lei, în creştere cu 9,0%.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova

3430 views

The date of publishing:

08 November /2018 08:43

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

bugetul de stat | proiect de lege | ministerul finanţe

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon