News

Răspunderea pentru activitatea de întreprinzător fără licență: eliminarea deciziilor arbitrare

În anul 2018, prin Hotărârea nr.2 a Curții Constituționale, unele prevederi ale art. 10 pct.4) din Legea nr.845/1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi care stabileau că, pentru desfăşurarea activităţii fără licenţă sau a activităţilor interzise pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi a celor permise în mod exclusiv întreprinderilor de stat, SFS, ASP sau alt organ abilitat cu atribuţia de eliberare a licenţei poate aplica amendă în mărimea venitului brut din realizarea obţinută în urma activităţilor menţionate, au fost declarate neconstituționale.

 

Respectiv, această normă din Legea nr.845/1991 ar putea fi exclusă, proiectul de lege fiind susținut de Comisia parlamentară economie, buget și finanțe pentru a fi discutat în ședința plenară.

 

Potrivit secretarului de stat al Ministerului Economiei, Vadim Gumene, Curtea consideră că reglementarea paralelă a răspunderii pentru practicarea ilegală a activității de întreprinzător fără licență atât în Legea nr. 845/1992, cât și în Codul contravențional, oferă loc pentru decizii arbitrare, incertitudine și insecuritate juridică, instanța de judecată fiind lipsită de posibilitatea individualizării sancțiunii, rolul său reducându-se la o simplă formalitate de validare a actului de constatare.

 

Suplimentar, Curtea a mai precizat că Agenția Servicii Publice nu figurează printre organele constatatoare din cadrul procesului contravențional și nici nu este organ cu drept de control de stat asupra activității de întreprinzător, de aceea ASP nu poate colecta probe și impune sancțiuni în acest sens.

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Parlamentul Republicii Moldova

1066 views

The date of publishing:

21 October /2021 07:59

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

licenţă | activitate de intreprinzator | proiect de lege

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon