News

Reflectarea avizelor de însoțire a mărfurilor în factura fiscală

Ministerul Finanțelor propune pentru consultări publice proiectul Ordinului cu privire la modificarea şi completarea Anexei nr.2 la Ordinul ministrului finanțelor nr.118 din 28 august 2017. Scopul proiectului este sistematizarea aspectelor ce țin de formularul facturii fiscale, precum și a Instrucțiunii privind completarea acestuia. Potrivit proiectului, entitatea, căreia i s-a acordat dreptul pentru imprimarea de sine stătător a facturilor fiscale, cu atribuirea seriei şi diapazonului de numere, beneficiază de acest drept pe toată perioada activităţii de întreprinzător, cu excepția perioadei în care întreprinderea a fost inclusă în lista de utilizare obligatorie a facturii fiscale electronice. Mai multe modificări se propun în Instrucțiunea privind completarea formularului tipizat de document primar cu regim special „Factura fiscală”. Astfel, se propune completarea pct. 3 din Instrucțiune, ce se referă la cazurile în care se utilizează factura fiscale. Potrivit prevederilor, aceasta se utilizează în cazul prestării serviciilor și executării lucrărilor, cu excepția serviciilor financiare prestate de către instituțiile financiare și organizațiile din sectorul nebancar. De asemenea, se propune ca factura fiscală să fie utilizată și la livrarea activelor, inclusiv și în cazurile în care au fost emise avize de însoțire a mărfurilor. Totodată, agenții vor utiliza factura și în cazul transmiterii activelor în locațiune cu drept de uzurfruct. În același timp, în rd. 4 din Instrucțiune, la compartimentul „Documente anexate”, în care se menționează denumirea şi numărul anexelor la factura fiscală, se va indica și avizul de însoțire a mărfii. La întocmirea facturii fiscale pentru mărfurile livrate în baza avizelor de însoțire se indică doar seria și numărul avizelor, fără anexarea acestora. Totodată, în rd. 7, la „Redirijări”, în toate exemplarele facturii fiscale, în caz de transportare a activelor în afara entității (prelucrare, expertiză, păstrare, etc.) fără trecerea dreptului de proprietate, transmiterii activelor în leasing, arendă, locațiune, uzufruct se va indica mențiunea „Non livrare”. Proiectul poate fi consultat până la 5 aprilie curent.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova

1983 views

The date of publishing:

01 April /2019 11:01

Catalogul tematic

Noutăți | Factura fiscală

Tags:

factura fiscală | aviz de insotire | redirijare | non livrare | Ordin MF | monitorul.fisc.md

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon