News

Regimul fiscal al sectorului agricol. Soluții pentru sporirea competitivității

În cadrul Ministerului Finanțelor a avut loc prima ședință a Grupului de lucru responsabil de implicațiile taxei pe valoare adăugată (TVA) în agricultură, convocată de viceprim-ministru, Serghei Pușcuța. Vicepremierul a menționat că, scopul Grupului de lucru este analizarea regimului fiscal aferent TVA aplicat la importul și livrarea pe teritoriul Republicii Moldova a producției agricole și identificarea celor mai bune soluții pentru susținerea și dezvoltarea sectorului agricol. Membrii Grupului de lucru (în componența căruia sunt incluși reprezentanți ai: MF, MEI, MADRM, CCI, AmCham, EBA, Federația Națională a Fermierilor, Patronatul Întreprinderilor Industriei Prelucrătoare de Carne, Asociația Uniunea Producătorilor din Industria Avicolă, Asociația Producătorilor de Carne de Porc) au apreciat inițiativa de a acorda o atenție sporită subiectului, reiterând necesitatea susținerii producătorilor agricoli autohtoni, micșorarea poverii fiscale, măsuri care vor conduce la creșterea competitivității sectorului. De asemenea, membrii grupului de lucru au prezentat mai multe soluții, care urmează a fi analizate la ședințele viitoare.



via | mf.gov.md

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova

1180 views

The date of publishing:

11 March /2020 13:01

Catalogul tematic

T.V.A. | Noutăți

Tags:

TVA | sectorul agricol | competitivitate | sedinta | grup de lucru

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon