News
Regulamentul cu privire la procedura de comunicare a actelor emise de către SFS
În Monitorul Oficial din 10 mai curent a fost publicat Ordinul SFS nr. 194 din 25 aprilie 2019 privind aprobarea Regulamentului cu privire la procedura de comunicare a actelor emise de Serviciul Fiscal de Stat. Documentul a fost elaborat în scopul stabilirii modului de aducere la cunoștință a actelor emise de SFS, precum și a citațiilor.
Astfel, conform Regulamentului, actele SFS se expediază destinatarului prin poștă, după caz, cu scrisoare recomandată și cu aviz de primire sau prin orice alt mijloc care să asigure transmiterea și confirmarea primirii actului, cum ar fi – telegramă, fax sau e-mail ori se înmânează personal destinatarului.
Totodată, contribuabilii care prezintă darea de seamă utilizând, în mod obligatoriu, metode automatizate de raportare electronică specificați în art. 187 alin 21 din Codul fiscal, vor primi actele, citațiile și răspunsurile la adresări prin intermediul cutiei poștale din Cabinetul electronic personal al contribuabilului. Acestea se consideră recepționate din momentul în care e-mailul a fost expediat.
Dacă destinatarul lipsește, actele se oferă unui alt membru adult al familiei, rudelor, afinilor, unei persoane cu funcție de răspundere din primărie sau președintelui asociației locatarilor de la domiciliul destinatarului.
Persoanei juridice actele îi vor fi expediate pe adresa ei juridică și se vor considera recepționate la data intrării lor în sediu sau la data înmânării acestora unui angajat din administrație sau din secretariatul destinatarului.
Regulamentul prevede că, în cazul în care nu a fost posibilă înmânarea actelor prin metodele indicate supra, acestea vor fi comunicate prin publicitate – afișarea anunțului, concomitent, pe panoul informativ de la sediul subdiviziunii SFS la care se deservește contribuabilul, precum și la sediul SFS din mun. Chișinău (str. Constantin Tănase nr. 9) și pe pagina web a SFS. Actul comunicat prin publicitate se consideră adus la cunoștință după expirarea a 15 zile de la data afișării anunțului.
Regulamentul prevede și alte modalități de comunicare, cum ar fi înmânarea de către SFS a înscrisului sau notificarea înscrisului de către SFS prin act de recunoaștere a notificării. În cazul notificării înscrisului de către SFS prin act de recunoaștere, persoana care efectuează notificarea va înmâna înscrisul, într-un plic închis, persoanei care urmează a fi notificată. Aceasta va semna un act de recunoaștere a recepționării la data înmânării, iar persoana care efectuează notificarea va menționa pe plic data acesteia.
Dacă persoana care urmează a fi notificată nu este găsită în locuința sa sau notificarea nu poate fi efectuată unei persoane mature care locuiește permanent acolo sau unei persoane angajate în spațiile de activitate ale acesteia, înscrisul se introduce într-o cutie poștală ce aparține locuinței sau într-un dispozitiv asemănător instalat pentru recepționarea poștei.
Dacă persoana care urmează să primească notificarea refuză primirea înscrisului de notificare, înscrisul se lasă la locul încercării de notificare în cazul în care acesta este locuința sau spațiu de activitate. Regulamentul prevede că funcționarul fiscal trebuie să noteze în dosarul administrativ numele persoanei care a refuzat primirea, ora și locul, precum și cazurile de substituire a persoanelor.
Documentul a intrat în vigoare la data publicării.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
3180 views
The date of publishing:
15 May /2019 08:00
Catalogul tematic
Noutăți | Activitatea SFS
Tags:
comunicare | publicitate | ordin SFS | regulament | monitorul.fisc.md
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.