News
Rezultatele controalelor fiscale realizate în primele nouă luni
Ponderea încălcarilor stabilite de către Serviciul Fiscal de Stat în cadrul controalelor efectuate în primele nouă luni ale anului 2021 constituie 56%, constată autoritatea fiscală în raportul privind rezultatele verificărilor întreprinse în perioada de raportare. Comparativ cu aceeași perioadă din anul trecut, indicatorul s-a diminuat cu 7%. Amintim că, în trimestrele I-III/2020 au fost efectuate 30785 verificări, iar în cadrul a 19466 dintre acestea (63%) au fost constatate încălcări.
Astfel, numărul total al controalelor fiscale efectuate de SFS în primele nouă luni ale anului curent a atins cifra de 26 441 unități. Cel mai mare număr de verificări (5859) au fost cele la fața locului prin metoda de verificare operativă, încălcări fiind depistate în cadrul a 2361 de cazuri (40% din controalele efectuate), pentru care au fost calculate sancțiuni fiscale în sumă totală de circa 14,43 mil. lei.
Verificarea tematică (privind restituirea TVA, accize, înregistrarea/anularea plătitorilor de TVA, restituirea impozitului pe venit/verificarea obligațiilor persoanelor fizice) a avut loc la 17999 contribuabili. Ca rezultat al acestor controale au fost stabilite 10952 abateri de la legislația fiscală în vigoare, suma total calculată a impozitelor, taxelor, majorărilor de întârziere etc. depășind 25,6 mil. lei, iar suma sancțiunilor fiscale calculate în cadrul controalelor tematice a constituit 12,8 mil. lei.
Din numărul verificărilor planificate prin metoda de verificare totală pentru lunile ianuarie-septembrie 2021 au fost realizate 599, iar în cazul a 593 dintre acestea (99%) au fost constatate încălcări fiscale, fiind calculate impozite, taxe, majorări de întârziere în sumă de peste 555,46 mil. lei, iar suma sancțiunilor fiscale a constituit circa 155,48 mil. lei.
Controalele fiscale neplanificate ce țin de lichidarea sau suspendarea activității agentului economic etc. efectuate la fața locului prin metoda de verificare totală în primele nouă luni au atins cifra de 621 unități, devieri de la legislație fiind stabilite în cadrul a 443 dintre acestea. Suma total calculată a impozitelor, taxelor, majorărilor de întârziere a depășit 152,24 mil. lei și a sancțiunilor – 40,7 mil. lei.
Cel mai mic număr de verificări (63) au avut loc prin metoda de verificare repetată la fața locului, în cazul a 61 de contribuabili fiind depistate încălcări fiscale. Astfel, plăți suplimentare au fost calculate în sumă totală de peste 25,6 mil. lei, iar sancțiuni – în sumă de circa 8,3 mil. lei.
Menționăm că metodele și din surse indirecte și controale efectuate la agenții economici aflați în procedură de insolvabilitate au fost aplicate în cazul a 425 verificări, încălcări fiind constatate în cadrul a 406 dintre acestea (96%). Suma calculată a impozitelor, taxelor, majorărilor de întârziere a depășit 664,89 mil. lei, iar cea a sancțiunilor fiscale – 195,13 mil. lei.
Per total, în lunile ianuarie-septembrie 2021 suma total calculată a impozitelor, taxelor, majorărilor de întârziere etc. a constituit 835,3 mil. lei, iar cea a sancțiunilor fiscale – 261,1 mil. lei.
1124 views
The date of publishing:
04 November /2021 08:00
Catalogul tematic
Administrare fiscală | Noutăți | Control fiscal
Tags:
control fiscal | SFS | raport 9 luni 2021 | sancțiuni fiscale
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.