News

Rezultatele Programului de conformare a contribuabililor

Serviciul Fiscal de Stat,  ținând cont de impactul situației pandemice asupra mediului de afaceri, a amânat temporar acțiunile de monitorizare permanentă în cadrul Programului de conformare a contribuabililor pentru anul 2020 față de entitățile din domeniul HoReCa, în trimestrul III rămânând în vizorul autorității fiscale domeniile de activitate din construcții, agricultură,  transport, întreținerea și repararea autovehiculelor, serviciile de înfrumusețare/îngrijire și sănătate, precum și comerțul angro și cel electronic a mărfurilor.
 
Conform rezultatelor monitorizării contribuabililor prin prisma Programului de conformare a contribuabililor publicat de SFS, în lunile ianuarie-septembrie ale anului curent față de contribuabilii incluși în lista celor cu risc sporit de neconformare au fost aplicate măsuri de sporire a gradului de respectare a legislației, fiind efectuate 452 vizite fiscale, desfăşurate şedinţe de conformare cu participarea a 359 persoane cu funcţii de răspundere ale contribuabililor, dar și expediate 1650 scrisori de conformare.
 
Astfel, de către contribuabilii monitorizați în BPN au fost calculate obligații fiscale în creștere cu peste 116,24 mil. lei (24%), fiind achitate cu circa 71,88 mil. lei mai mult (14%) comparativ cu perioada similară din anul 2019.
 
SFS comunică și majorarea ponderii impozitelor și taxelor calculate la un leu vânzări pentru contribuabilii din domeniile monitorizate. Astfel, entitățile înregistrate în calitate de subiecți ai impunerii cu TVA, la situația din 30 septembrie 2019 au calculat 0,0708 lei la un leu vânzări, iar la situația din 30 septembrie 2020 – deja 0,0913 lei, înregistrând o creștere cu 29% sau cu 0,0205 lei la un leu vânzări, iar achitarea acestora a sporit cu 24%.

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1226 views

The date of publishing:

19 November /2020 08:42

Catalogul tematic

Administrare fiscală | Noutăți

Tags:

SFS | Conformarea voluntară | monitorul.fisc.md

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon