News

Secretarii de stat s-au întrunit în ședință. Ce proiecte au fost examinate

Cancelaria de stat anunță despre desfășurarea, pe data de 3 septembrie curent, a ședinței secretarilor de stat într-o nouă componenţă, în cadrul căreia au fost puse în discuţii mai multe proiecte de lege. Astfel, au fost examinate inițiative printre care se regăsesc proiecte, precum: • Alocarea mijloacelor financiare pentru susținerea programelor raionale/municipale de granturi • Proiectul privind activitatea serviciului de colectare a impozitelor și taxelor locale din cadrul primăriei • Proiectul cu privire la aprobarea Regulamentului-cadru care se referă la organizarea şi funcţionarea Serviciului social „Centrul de zi pentru persoane cu dizabilități". De asemenea, secretarii de stat s-au expus asupra altor proiecte importante ca: Aprobarea Strategiei Naționale de Dezvoltare ”Moldova 2030”, dar şi Proiectul pentru instituirea moratoriului asupra activității de comercializare și export al resturilor și deșeurilor de metale feroase și neferoase, de baterii și acumulatori uzați, inclusiv în stare prelucrată, Proiectul privind aprobarea Regulamentului care se referă la cerinţele de colectare, epurare şi deversare a apelor uzate în sistemele de canalizare pentru localităţile urbane şi rurale. Totodată, în cadrul şedinţei a fost examinat proiectul de lege cu privire la protecția socială suplimentară a unor categorii de populație, respectiv, proiectul cu privire la modul de stabilire și plată a ajutorului material. Proiectele examinate urmează a fi avizate de către ministerele de profil.


via | cancelaria.gov.md

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Guvernul Republicii Moldova

1019 views

The date of publishing:

05 September /2019 08:00

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

cancalaria de stat | proiect de lege | sedinta | secretar de stat | monitorul.fisc.md

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon