News

SFS a aprobat lista entităților ce vor fi supuse controlului fiscal în luna februarie 2022

Autoritatea fiscală a aprobat lista celor 38 agenți economici ce vor fi supuși controlului fiscal în luna februarie 2022. Ordinul nr. 48 al Serviciului Fiscal de Stat a fost semnat ieri, 1 februarie, și plasat pe pagina oficială a autorității. Entitățile, în funcție de scorul riscurilor acumulate (în listă sunt incluse entitățile cu punctajul de la 16 la 88 puncte), vor fi supuse controalelor prin metoda verificării totale, parțiale sau tematice, iar câte o întreprindere – controlului fiscal repetat și controlului prin contrapunere.
 
Amintim că SFS planifică controlul fiscal la întreprinderile selectate în baza Programului de conformare a contribuabililor și operează cu opt categorii de riscuri   (generale, specifice, riscuri aferente TVA și riscurile de conformare fiscală aferente agenților economici contribuabili mari, persoane fizice etc.), incluse în Registrul riscurilor de neconformare, acestea fiind luate în calcul la determinarea necesității efectuării verificării unui agent economic.

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

2561 views

The date of publishing:

02 February /2022 08:00

Catalogul tematic

Noutăți | Control fiscal

Tags:

control fiscal | februarie | anul 2022 | SFS | ordin SFS

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon