News

SFS a aprobat Lista evaluatorilor

Serviciul Fiscal de Stat a aprobat Lista persoanelor competente în evaluarea bunurilor sechestrate de către autoritatea fiscală pentru anul 2019. Astfel, 9 persoane juridice – deținători de licențe au obținut dreptul de a evalua bunurile imobile și mobile în cazul în care SFS va aplica sechestrul drept măsură de asigurare. Lista a fost aprobată prin Ordinul SFS nr.38 din 31 ianuarie curent, acesta fiind publicat pe pagina web al autorității fiscale și care urmează a fi publicat în Monitorul Oficial. Persoanele interesate de a fi selectate pentru prestarea serviciilor respective au avut posibilitatea să depună cererea până la data de 25 ianuarie curent. Amintim contribuabililor că, din 1 octombrie 2018, în procedura fiscală sunt puse în aplicare norme noi ce țin de evaluarea și comercializarea bunurilor sechestrate de către subdiviziunile SFS pentru asigurarea stingerii restanțelor la bugetul public național. Odată cu intrarea în vigoare a redacției noi a art.203 din Codul Fiscal, obligația evaluării și comercializării bunurilor sechestrate pentru achitarea restanțelor la BPN este pusă direct și exclusiv pe seama contribuabilului debitor, iar SFS efectuează monitorizarea, coordonarea și se expune asupra comercializării bunurilor sechestrate. Anterior, autoritatea fiscală era responsabilă de organizarea evaluării și comercializării patrimoniului sechestrat, prin intermediul licitațiilor.

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1643 views

The date of publishing:

05 February /2019 08:01

Catalogul tematic

Administrare fiscală | Noutăți | Activitatea SFS

Tags:

sechestrarea bunurilor | Lista bunurilor imobiliare | SFS | evauatori | Camera de Comerț și Industri | monitorul.fisc.md | ordin SFS

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon