News

SMExpo 2021 – facilitarea activității de business global

Astăzi, 3 iunie 2021, pe platforma Camerei de Comerț și Industrie www.virtual-fiars.md a fost lansată cea de-a doua expoziție virtuală dedicată întreprinderilor mici și mijlocii – SMExpo 2021, care se va desfășura până la 18 iunie.

 

SMExpo 2021 este evenimentul care își propune expunerea întreprinderilor mici și mijlocii din toate sectoarele economiei RM către o audiență fără hotare, ceea ce ar duce la facilitarea activității de business global, creșterea numărului de contacte și noi contracte, precum și găsirea noilor clienți sau furnizori.

 

La expoziție vor participa 40 de IMM-uri ce reprezintă domeniile textile, agroalimentar, vitivinicol, industrial, utilaje, hande made etc. 

 

Potrivit președintelui CCI, Sergiu Harea, expoziția oferă un suport considerabil companiilor în susținerea promovării în continuare a produselor și serviciilor, astfel încât întreprinderile să-și mențină și să-și dezvolte activitatea, în special în această perioadă, când expozițiile în format tradițional încă nu sunt desfășurate.

 

Astfel, în sala de expoziții virtuale fiecare IMM va fi reprezentat la un stand personalizat, iar vizitatorii vor putea afla, printr-un simplu click, mai multe informații despre companiile, produsele și serviciile acestora, dar și vor putea interacționa direct cu reprezentanții fiecărei IMM.

 

Totodată, în perioada 13-15 iunie, sunt preconizate și întruniri bilaterale dintre companii și participanții care doresc să stabilească relații de cooperare.

 

Expoziția este organizată în parteneriat cu Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii, care subvenționează integral taxa de participare la expoziție a companiilor (2000 lei).
 

ODIMM de 14 ani este un suport pentru IMM, iar pe parcursul anilor am dezvoltat și implementat diverse programe de suport în afaceri la toate etapele. Sigur că criza este dezastruoasă pentru companii, îndeosebi pentru cele mici și mijlocii, dar suntem alături de ele, inclusiv prin organizarea expozițiilor, târgurilor și altor evenimente, a menționat directorul ODIMM, Iulia Costin.

 

La lansarea expoziției au participat online și președintele Camerei de Comerț și Industrie din Brașov, Silviu Costea, precum și președintele Camerei Bilaterale moldo-române, Constantin Vieru, care au menționat că, în contextul unei situații pandemice mai favorabile, în toamna acestui an ar putea avea loc o expoziție în România, în format fizic, la care este așteptată și Camera de Comerț și Industrie din Republica Moldova.

 

Platforma www.virtual-fairs.md a fost realizată cu suportul financiar al Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) în cadrul Proiectului „Optim – Oportunități prin Tehnologii și Inovație în Moldova‘’, realizat de Helvetas Swiss Intercooperation in parteneriat cu CCI a RM. Pe această platformă, la 9 aprilie current, a avut loc prima expoziție virtuală “SMExpo 2021”.

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) | Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1060 views

The date of publishing:

03 June /2021 13:14

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

expoziție | business | IMM

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon