
News
Starea de urgență a fost prelungită
Starea de urgență, instituită prin Hotărârea Parlamentului 41/2022, a fost prelungită cu 60 de zile, începând cu data de 25 aprilie. Hotărârea a fost adoptată în cadrul ședinței plenare, cu votul a 55 de deputați.
Propunerea prelungirii stării de urgență a venit din partea Guvernului. Adoptarea acestei hotărâri a fost necesară, pentru ca Executivul să aibă în continuare pârghii și instrumente, care să permită luarea deciziilor rapide și eficiente. Aceste aspecte vizează procedurile de recepționare a ajutoarelor umanitare, de alocare a mijloacelor financiare sau de simplificare a mai multor procese aferente gestionării crizei refugiaților.
Astfel, pe perioada stării de urgență, Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova va emite dispoziții în vederea punerii în executare mai multor măsuri, printre care instituirea regimurilor speciale de intrare și ieșire din țară și de circulație pe teritoriul Republicii Moldova. De asemenea, Comisia va putea adopta decizii necesare pentru întreprinderea unor acțiuni rapide de asigurare cu resurse energetice. Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova va mai putea efectua acțiuni necesare pentru protecția infrastructurii critice și pentru asigurarea securității cibernetice, va întreprinde măsuri pentru gestionarea fluxurilor migraționale și va putea accesa și gestiona asistență internațională.
Pe durata stării de urgență, Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova va emite dispoziții cu caracter obligatoriu și executorii pentru conducătorii autorităților administrației publice centrale și locale, ai agenților economici, ai instituțiilor publice, precum și pentru cetățeni și alte persoane aflate pe teritoriul Republicii Moldova.
via | multimedia.parlament.md
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *
739 views
The date of publishing:
21 April /2022 18:51
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
stare de urgenta
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.