News

Termenul de prezentare a rapoartelor și de stingere a obligațiilor fiscale în cazul tratamentului de COVID19

În cazul în care conducătorul întreprinderii sau o altă persoană cu funcție de răspundere se află în concediu medical în legătură cu tratamentul infecției cu virusul SARS-CoV-2 la data-limită de depunere a dărilor de seamă fiscale, aceasta va beneficia de prelungirea termenului de prezentare a rapoartelor și a termenului de stingere a obligațiilor pentru achitarea impozitelor, taxelor și a altor plăți obligatorii.



În Monitorul Oficial de astăzi, 21 mai, a fost publicată Legea nr. 62 din 22 aprilie 2021 privind instituirea unor măsuri de susținere a activității de întreprinzător.


Potrivit legii, dreptul de prelungire se exercită în baza cererii depuse la Serviciul Fiscal de Stat, la care se anexează o copie a certificatului medical și confirmarea faptului că titularul cererii a beneficiat de concediu medical în legătură cu tratamentul infecției COVID-19, eliberată de medicul de familie.



În baza actelor prezentate, SFS, în termen de 15 zile, va asigura ajustarea de rigoare a situației fiscale a contribuabilului în sistemul său informațional.



Termenul modificat reprezintă data indicată în cererea depusă de contribuabil la SFS, care nu trebuie să depășească 30 de zile de la data intrării în vigoare a acestei legi sau de la termenul de prezentare a dărilor de seamă fiscale și de stingere a obligației fiscale corespunzătoare. În acest termen urmează a fi prezentate dările de seamă respective, precum și a fi achitate impozitele, taxele și alte plăți obligatorii la buget.



Legea a intrat în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial (21 mai 2021) și este aplicabilă perioadelor fiscale pentru care termenul de prezentare a dărilor de seamă fiscale și de stingere a obligației fiscale survine în anul 2021.

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1228 views

The date of publishing:

21 May /2021 10:36

Catalogul tematic

Dare de seamă fiscală | Noutăți

Tags:

dare de seamă | raportare | obligaţie fiscală

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon